Minunați sunt oamenii, minunate sunt faptele lor... După cum spuneam și în articolul de ieri despre pomenirea PS Emilian la Mănăstirea Neamț, în rugăciuni este Ierarhul, în aceste zile, în parohii din Arad, din Vâlcea, din țară și din afara granițelor ei... căci fireasca durere a despărțirii este mare, iar dragostea care îndeamnă la rugăciune, pe măsura inimilor care au primit tot ceea ce Arhiereul Emilian a sădit în viețile tuturor celor care l-au cunoscut și i-au simțit și văzut lucrarea, acolo unde rânduit i-a fost să slujească.

Astăzi am ales, sau poate așa s-a rânduit prin ițele nevăzute ale văzduhului, să vă așezăm în inimi o poveste de suflet.

”Am fost și am cumpărat caise!”

Știam de zilele trecute, prin bunăvoința Doamnei preotese Elena Lăcrămioara Danalache, că astăzi, în ziua Duminicii, în Parohia Toceni, de dincolo de Prut, în chiar ziua hramului bisericii, se va săvârși și Slujba Parastasului pentru Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, la 40 de zile de la mutarea la Cer. Ne povestise Doamna preoteasă, la fel cum mulți alții au dat mărturie în aceste zile și nu numai, cât de mult a însemnat și a semănat PS Părinte Emilian în viața dumneaei.

Cum deja menționasem în articolul precedent că multe parastase s-au făcut la plinirea celor 40 de zile de la înveșnicire, nu intenționam să mai scriem pe aceeași temă.

Doar că...

Doar că ieri, pentru că știam că urmărise articolele pe care le făcusem de-a lungul timpului cu PS, i-am trimis Doamnei preotese articolele legate de pomenirea de 40 de zile de la Arad și de la Mănăstirea Neamț.

Răspunsul?

”Am fost și am cumpărat caise.”

Cum aproape că nu ne-a venit să credem, am întrebat mai mult retoric dacă pentru parastas. Da, erau pentru parastas. Erau acolo și dulciuri, și alte fructe, și colac... însă cu un anume motiv, le specificase în mod deosebit pe ele. Citise ceea ce relatasem din predica Preasfințitului Părinte Macarie, la Arad, despre testamentul Preasfințitului Părinte Emilian „cireșe în mai și caise în Rai”, și dorise ca ele, caisele cu gust de Rai, să fie astăzi la Toceni...

Minunați sunt oamenii, minunate sunt faptele lor! 

Și pentru că uneori lucrurile cu sens se leagă de la sine, aveam să aflăm că Parohia Toceni este exact în dreptul localității Berezeni, locul nașterii PS Emilian, despărțite/unite fiind doar de Prut, și că cea care cumpărase caisele era de loc chiar din Berezeni.

Iar lucrurile cu sens de suflet și nouă aromă de caise au continuat. Pentru că din mărturia celei cu care vorbeam am aflat cum PS, pe când era la Iași, o ajutase, ca pe mulți alții de altfel, în timpul studenției. Iar în ceea ce ne-a relatat, l-am regăsit întru totul pe PS cel povestit în astfel de moduri de deloc puțini oameni. Cu grijă pentru ajuta la găsirea unui loc de muncă, a unui loc de odihnă, sau cu „sacoșica cu mâncare” pentru cea/cel care avea nevoie.

Însă pentru Toceni, PS mai făcuse ceva... nu de mult.

 „Știți, în Basarabia e mai greu decât la noi, iar Preasfințitul a ajutat. În urmă cu doi ani ne-a trimis din banii personali, pe care poate îi putea folosi pentru cercetarea sănătății, pentru casa parohială. La fel era și Tanti Tasia (mama Preasfințitului Emilian). Când mergeam pe la dânsa nu știa ce să îți mai dea...”, ne-a spus Doamna preoteasă, care a rămas cu regretul că PS Părinte Emilian nu a mai ajuns să slujească, de hram, la Toceni, așa cum își dorea. 

„De azi nu va mai avea cine să ne zică dragii mei... un ierarh blând și smerit a plecat să liturghisească în cer. Consătean, sprijin în anii mei de studenție, a iubit oamenii, a iubit locurile natale, dar a iubit și Basarabia, ajutând din bănuții personali la lucrările de restaurare a casei parohiale. Și-a dorit să slujească o Sfânta Liturghie în parohia noastră, de hram. La ceas de despărțire vremelnică vă mulțumesc, Preasfințite Părinte Emilian pentru aportul adus în cariera mea profesională dar și ajutorul oferit parohiei noastre. Într-o zi vom participa la Liturghia promisă... Rămas-bun, Preasfinția voastră, Dumnezeu să vă așeze sufletul blând în ceata drepților!”, scria Doamna preoteasă din Toceni, în acea zi de 26 iunie, pe pagina de socializare.

Nimic întâmplător, totul cu sens, iar de acum... cu gust de caise cerești.

În urmă cu 4 ani, într-o zi de 26 mai 2022, când timpul încă era bun cu noi toți și PS Emilian a mers dincolo de Prut pentru a participa la evenimentele prilejuite de împlinirea a 30 de ani de la reactivarea Mitropoliei Basarabiei, scriam  „Ce zi, ce timp, ce bucurie: Basarabia și România unite în Liturghie”. Astăzi, le-am regăsit din nou unite.

Unite în Liturghie, parastas, candelă cu ulei, rugăciuni și... caise.

Este astăzi, cumva, și bucurie.

Bucurie, pentru că noi tocmai am aflat ce gust au caisele în Rai. Era simplu, era la îndemână... au gust de inimă bună!

Veșnică pomenire din neam în neam, PS!

 Hristos a Înviat!