Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a fost pomenit astăzi, 30 iulie, în Cetatea Aradului, la 40 de zile de la trecerea la cele veșnice.

Am regăsit astăzi Catedrala Veche, Catedrala istorică a Aradului, unde s-a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească și Slujba Parastasului pentru Preasfințitul Emilian, de la primul pas făcut în ea, străină și goală. Deși plină de Ierarhi, preoți, oameni ai cetății, credincioși de toate vârstele, a părut, da, goală și străină poate pentru că cel care ne-o transformase în acasă se mutase de acum în fotografia-cer, care stătea acolo, pe masă, înconjurată de colaci, lumânări, colivă și flori, amintind de cel care nu de mult se oprea cu drag și binecuvântare la fiecare om ieșit în cale. 

De la cei încă câțiva pași făcuți spre inima Catedralei, am înțeles că nu ea, Catedrala, ne era goală. Ci noua realitate.

Acolo, în noua realitate, am revăzut multe chipuri cunoscute, din oraș sau din multe parohii din județ, unde, de altfel, îl însoțisem pe Preasfințitul Părinte Emilian la Liturghiile Arhierești. Erau acolo toți, ierarhi, preoți, monahi, monahii, reprezentanți ai universităților arădene, autorități locale, tineri de toate vârstele, fiecare în parte și toți împreună, luându-și rămas-bun și rugându-se pentru  sufletul celui, după simțirea noastră omenească, prea repede înveșnicit. 

Liturghia, cu parcursul ei firesc. Cântarea stranei, cântarea psalților ”Damaschini”, înălțătoare, dar așezată astăzi pe niște note cu totul noi. I-am ascultat în Liturghii, în Privegheri, în Concursuri, în Concerte... dar ca astăzi, niciodată. Notele lor sufletești au avut o căutare aparte. Cine știe, poate pentru că astăzi este ”a doua zi”, acea ”a doua zi” în care PS a plecat din Arad în alt fel, cu o alt fel de înălțare. Însă cu toții știm că ”va reveni când va mai putea”, când ”vom mai dori să îl pomenim”. (Sunt, poate, neînțelese, multora, ghilimelele de mai sus... însă știm că un copil și un Părinte le vor fi înțeles deplin!).

”Vom mânca cireșe în mai și caise în Rai”

Cuvântul de ”gingășire” a celor prezenți a fost rostit de către Preasfințitul Macarie, Episcopul românilor ortodocși din Europa de Nord. Un cuvânt de la inimă spre inimi, așezându-l pe PS Emilian Crișanul în sufletele tuturor celor care și le-au deschis pentru a-l lua acasă, întru veșnică amintire.

A vorbit Preasfinția Sa, acum, la capătul celor 40 de trepte de rugăciune spre Cer, despre ”blândul și bunul nostru Părinte Emilian”, spunând că s-a stins ca o lumânare de ceară curată, care nu se consumă pentru sine ci pentru lumina celorlalți. Că a fost plin de nădejde, cu multă răbdare în boală, în suferința pe care și-a asumat-o și a purtat-o cu demnitate.

„Boala pe care a purtat-o Preasfințitul Emilian a fost curățitoare și aceasta este lecția pe care ne-a dat-o în purtarea Crucii. Îl socotesc pe Preasfințitul Emilian un martir al suferinței.”, a spus PS Macarie. 

A mai mărturisit Preasfinția Sa că, cercetându-l, i-a spus ce i-au spus și alții, că ar vrea să se revadă. Nu a reușit, însă, auzindu-se, înainte de Paști, Preasfințitul Emilian i-a povestit că cineva din depărtare i-a spus  ”ne vom întâlni și vom mânca cireșe în mai”. ”Da, cireșe în mai, și caise în Rai”, i-a răspuns Preasfințitul Părinte Emilian. 

„Cuvintele Cireșe în mai și caise în Rai sunt ca un testament, căci pe vremea caiselor s-a strămutat în grădina Raiului. Dumnezeu, în toiul verii, când grădinile noastre sunt pline de caise, a cules din grădina Bisericii acest suflet încercat, limpezit și curățit prin suferință.”

La finalul cuvântului, PS Macarie a dăruit tuturor imaginea sufletului copilului Emilian Arhiereul legănat în brațele Maicii Domnului, după cum toți aveam să legănăm ofrandele de pomenire în timpul Parastasului, îndemnând ca toți, până la ziua revederii, să îi spunem:  „Părinte Episcop Emilian, să-ți fie somnul lin și trezirea îmbucurătoare în ziua Învierii de obște!”.  

Joi, 30 iulie 2026, Catedrala Veche din Cetatea Aradului

Zi de pomenire, la 40 de zile, a Preasfințitului Emilian...

Zi în care prin Ușile Împărătești ale Catedralei au ieșit pe rând ÎPS Timotei, PS Nestor, PS Ieronim, PS Siluan, PS Macarie, PS Paisie, PS Gherontie... iar de acum, de acolo, din Ușile Împărăției celei Cerești, PS Emilian privind spre cele pământești...

Zi în care surori cernite de dor priveau spre toate cele rânduite spre prohodire, poate la fel ca noi toți, dar nu înțelegeau... căci știm cu toții cum e să vezi, să simți, să auzi, dar să îți fie greu să crezi...

Zi în care, deși la un prim pas ne-a părut străină și goală, am regăsit Catedrala Veche plină de binecuvântările și rugăciunile sale...

Zi în care cu toții ne-am întrebat oare ce gust au caisele în Rai...

Zi în care, neînțelegând dar totuși acceptând,   

  „Întrebat-am luminata ciocârlie,

Candela ce legănă-n tarie

Untdelemnul cântecului sfânt:

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a ciocârlia: S-au ascuns

În lumina celui nepătruns.”  

 (Unde sunt cei care nu mai sunt?, Nichifor Crainic)

Părinte Episcop Emilian, să-ți fie somnul lin și trezirea îmbucurătoare în ziua Învierii de obște!

Dumnezeu să vă odihnească în pace, PS!

Doliu-n cetate, bucurie în Cer!

Hristos a Înviat!