Național Din Arad Religie Ultima oră
Părintele Ilarion Felea, printre cei 15 cuvioși și mărturisitori propuși spre canonizare în Anul Centenar al Patriarhiei Române (2025)
Părintele Ilarion Felea, printre cei 15 cuvioși și mărturisitori propuși spre canonizare în Anul Centenar al Patriarhiei Române (2025)
03/03/2024 ⋅ 0 comentarii

Părintele Ilarion Felea, duhovnicul tinerilor din Arad, se numără printre cei 15 cuvioși și mărturisitori propuși spre canonizare în Anul Centenar al Patriarhiei Române (2025). 

Numele celor 15 cuvioși și mărturisitori au fost propuse de sinoade mitropolitane din cuprinsul Patriarhiei Române, iar dosarele sunt în curs de analizare şi urmează să fie aprobate de Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române – cu unele excepţii, transmite Agenţia Basilica a Patriarhiei Române.

Mitropolia Munteniei şi Dobrogei: Pr. Dumitru Stăniloae, Arhim. Sofian Boghiu, Ieroschim. Dionisie Ignat şi Arhim. Petroniu Tănase;

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a propus canonizarea Arhim. Cleopa Ilie şi Ieroschim. Paisie Olaru;

Mitropolia Ardealului propune canonizarea Arhim. Dometie Manolache şi Arhim. Serafim Popescu;

Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului propune pr. Liviu Galaction Munteanu;

Mitropolia Olteniei propune Arhim. Gherasim Iscu şi Arhim. Visarion Toia;

Mitropolia Banatului: Protos. Calistrat Bobu şi Pr. Ilarion Felea;

Mitropolia Basarabiei: Pr. Alexandru Baltaga şi Protos. Iraclie Flocea.

În Parlamentul României a fost votată legea care desemnează anul 2025 drept Anul Centenar al Patriarhiei Române, iar Sfântul Sinod a declarat anul 2025, în Patriarhia Română, ca Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea.

Părintele Ilarion Felea, duhovnicul tinerilor din Arad, mărturisitorul din temnițele comuniste și cel care ocrotește Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad, prin numele pe care aceasta îl poartă, a trecut la cele veșnice în urmă cu peste șase decenii, în temnița de la Aiud.

„Este o bucurie pentru noi toți, pentru fiii și fiicele Eparhiei Aradului, că aici, pe acest pâmânt pe care noi călcăm, a pășit odinioară Părintele Ilarion și mai mult decât atât este reprezentantul nostru înaintea Preasfintei Treimi. Părintele Ilarion Felea - mare teolog al Bisericii noastre, mare mărturisitor și pătimitor din Biserica și neamul românesc. Până la canonizarea lui, în anul 2025, vom săvârși slujbe de pomenire ca Dumnezeu să îi ierte orice greșeală săvârșită cu voie sau fără de voie, cu știință sau fără de știință.  Ultimul Parastas pentru Părintele Ilarion Felea va avea loc în preziua proclamării canonizării lui. Pe Părintele Ilarion îl avem și acum ca mijlocitor, însă cu atât mai mult atunci când Biserica Ortodoxă va proclama oficial canonizarea lui. 

Un teolog care a mărturisit iubirea lui Dumnezeu față de lume. A scris și a propovăduit despre luarea Crucii și urmarea lui Hristos despre care vorbește Evanghelia de astăzi. Totodată a lăsat în patrimoniul Parohiei și al Bisericii noastre teologia lui, tâlcuirile realizate și interpretările teologice și duhovnicești de folos pentru toți credincioșii, în special pentru studenți, pentru preoți și pentru toți cei care doresc să își adâncească cunoștințele în privința cunoașterii lui Dumnezeu, dar și a cunoașterii teologiei ortodoxe. Alături de Părintele Dumitru  Stăniloaie și alți mari teologi, Părintele Ilarion rămâne un profund trăitor, teolog și mărturisitor. 

În anul 1961, în ziua de 18 septembrie, a trecut la viața veșnică în temnița de la Aiud, dar el rămâne în conștiința noastră, a poporului român, a Bisericii, ca unul care a făcut legătura dintre pământ și cer. A căutat să fie un martor și un mărturisitor al Preasfintei Treimi în lume. Părintelui Ilarion îi cerem ajutorul și mijlocirea înaintea Preasfintei Treimi.”, spunea Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul la slujba de pomenire săvârșită la plinirea a 62 de ani de la mutarea în veșnicie a Părintelui Ilarion. 


Colaj foto: Glasul Cetății

(Parte dintre fotografiile folosite în colaj: basilica.ro)

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.