Național Social Religie Ultima oră
Românii căzuți în războiul din Ucraina, pomeniți la Mănăstirea Putna
Românii căzuți în războiul din Ucraina, pomeniți la Mănăstirea Putna
25/10/2026 ⋅ 0 comentarii

Românii căzuți în războiul din Ucraina au fost pomeniți sâmbătă, 24 octombrie, la Mănăstirea Putna. 

Manifestarea religioasă și comemorativă a celor 377 de etnici români căzuți și a celor 98 dispăruți în războiul din Ucraina din regiunile Cernăuți, Odesa și Transcarpatia a fost organizată de Consiliul Național al Românilor din Ucraina, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. 

Slujba de pomenire a fost oficiată de un sobor de preoți condus de Starețul Mănăstirii Putna, Arhimandritul Melchisedec Velnic.

Evenimentul a unit în rugăciune aproximativ 200 de credincioși, familii îndurerate din localitatea Horbova și numeroși membri ai comunității românești de pe ambele părți ale frontierei.

Alături de mamele soldaților au sosit copiii Ansamblului vocal „Armonii Horbovene” din satul Horbova, Ținutul Herța, regiunea Cernăuți (conducător artistic Nadiia Prescuri), care au recitat poezii și au înălțat rugăciuni cântate către Dumnezeu.

În alocuțiunea sa, consulul general al României la Cernăuți, Irina-Loredana Stănculescu, a adus piosul omagiu al statului român și al său personal în fața memoriei eroilor căzuți pe front:

„Ne aflăm astăzi, în acest loc de rugăciune și de mare încărcătură spirituală – Mănăstirea Putna, ctitoria Voievodului Ștefan cel Mare – uniți în suferință pentru a ne pleca frunțile și a înălța rugăciuni în memoria militarilor români din Ucraina, căzuți pe câmpul de luptă. Pentru comunitatea românească din Ucraina, dar și pentru întreaga Românie, jertfa acestor bărbați, frați, tați și fii este o rană deschisă. Știm că nicio vorbă nu poate alina deplin durerea pierderii. Dar prin această slujbă, prin rugăciunea comună, vă transmitem că nu sunteți singuri. Întreaga comunitate românească este îndoliată și vă este alături, iar România – Patria istorică – își poartă fiii în rugăciune și recunoștință”, 

De asemenea, diplomatul român a adresat mulțumiri speciale preacuvioșilor părinți ai sfântului lăcaș pentru slujba de pomenire săvârșită, subliniind că acest gest reprezintă o dovadă supremă de solidaritate, de recunoștință și de neuitare. Totodată, a evidențiat că pomenirea este cea mai înaltă formă de recunoștință, prin care sufletele eroilor primesc odihna, iar comunitatea dobândește puterea de a merge mai departe, ostașii rămânând vii în conștiința colectivă ca mărturie a demnității și credinței lor.

 „Să ne rugăm ca Dumnezeu să odihnească sufletele eroilor români în lumină și să dăruiască familiilor puterea de a merge mai departe. Veșnică pomenire și veșnică recunoștință!”,a adăugat doamna Irina-Loredana Stănculescu. 

De-a lungul aleii, de la poarta așezământului monahal până la ușa sfântului lăcaș, au fost amplasate panouri cu fotografiile militarilor uciși în estul Ucrainei unde au fost aprinse candele și depuse flori.


FOTO: Consulatul General al României la Cernăuți

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.