Joi, 14 decembrie 2023, ora 19.00, Sala Mare a Institutului Cultural Român va găzdui proiecția filmului „Între Chin și Amin”, urmată de o sesiune Q&A cu regizorul filmului Toma Enache și cu actrița Kira Hagi. Invitații speciali ai serii sunt: scenarista Manuela Cernat, teologul Radu Preda și jurnalistul Liviu Mihaiu. Evenimentul este organizat de asociațiile La Steaua și Floarea din asfalt, cu sprijinul Institutului Cultural Român și al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film.
„Între Chin și Amin”, care a câștigat peste 50 de premii internaționale, este un film clasic, ce aduce în fața spectatorilor o poveste tulburatoare de viață, petrecută într-una din cele mai crunte perioade din istoria modernă - reeducarea din pușcăriile comuniste.
„Filmul are la bază întamplări reale, care m-au marcat puternic atunci când le-am aflat, indiferent că s-au întâmplat în închisoarea din Sighet, în cea din Piteşti sau în altă parte. Discuțiile pe care le-am avut cu câțiva supravieţuitori m-au ajutat să înteleg şi mai bine evenimentele din acea perioadă. Biografiile personajelor principale înglobează lucruri teribile, trăite de mii de deținuți politici din perioada comunistă, însă conțin şi esenţa unor caractere unice şi extrem de puternice. Intenția mea a fost să arătăm că exista o altă lume dincolo de această lume concretă, o lume suprasensibilă, cu valori transcendente (dragostea, Dumnezeu, binele), că exista o valoare superioară vieții, care are ca efect tocmai triumful acesteia, atunci când totul pare pierdut. Consider că a venit momentul ca realitatea brutală a Fenomenului Pitești, despre care nu s-a putut vorbi timp de zeci de ani și care a adus suferințe inimaginabile unui număr semnificativ de oameni, să fie spusă, în sfârșit, cu voce tare, printr-un film artistic.” - Toma Enache
Sinopsis
Un tânăr compozitor, proaspăt logodit, aju nge în iadul reeducării de la închisoarea Pitești. Teribilul experiment este condus de temutul comandant Ciumau. Prin credință, supraviețuiește torturilor și, după eliberare, compune o Odă lui Dumnezeu. Muzica o va salva pe logodnica lui, Lia.
Filmul „Între Chin și Amin” a câștigat peste 50 de premii internaționale și a primit 22 de nominalizări la festivaluri naționale și internaționale (Londra, Madrid, New York, Atena, Buenos Aires, Toronto), dintre care patru pentru regie și două pentru cea mai bună producție de film, premiul pentru Cel mai bun film politic (Atlanta Award Qualifying Film Festival) și premiul pentru Drepturile Omului (Human Rights Awards - Balkan Film and Food Festival, Pogradec). Pelicula a fost câștigătoare la diferite categorii ale unor festivaluri precum: Milan Gold Awards (2021), High Tatras Film&Video Festival (2021), Best Indie Film Awards (2021), Kosice International Film Festival (2021), Onyko Film Awards (2021), Buenos Aires International Film Festival (2021), New York Movie Awards (2020), Vienna Film Awards (2020), European Cinematography Awards (2020), Florence Film Awards (2019), Montreal Independent Film Festival (2020).
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.