Joi, 9 martie, de la ora 22.00, TVR Cultural difuzează drama românească „Între chin și amin” (2019), regizată de Toma Enache.
În rolurile principale: Vali Popescu, Constantin Cotimanis, Ama Pârvu, Kira Hagi.
Filmul „Între chin și amin” spune povestea lui Tase Caraman, aruncat în iadul închisorii comuniste de la Pitești.
Tase este un tânăr compozitor închis de comuniști imediat după ce se întoarce de la studii, de la Viena, și logodna cu iubita lui, Lia.
Oribilul experiment comunist, copiat după modelul sovietic, este condus de temutul Ciumău, comandantul închisorii. Compozitorul Tase Caraman supravieţuieşte torturilor de neimaginat datorită credinţei lui neclintite şi, după eliberare, compune „Odă lui Dumnezeu”.
„Din nefericire, în loc să-şi onoreze eroii, România onorează în continuare comuniştii. Şi cum comuniştii sunt cei care au săvârşit aceste orori, nu putem să avem niciun fel de aşteptări din partea lor. Ar fi trebuit că ei să să fie menţionaţi în cărţile de istorie, cu un întreg capitol dedicat doar rezistenţei anicomuniste. Ar fi trebuit să să-i cunoaştem, să-i onorăm, pe ei şi pe familiile lor”, declara regizorul Toma Enache, într-un interviu pentru „Adevărul de Weekend”, publicat în 2019.
Despre Filmul „Între Chin și Amin” puteți citi, AICI.
Foto: Toma Enache
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.