Din Arad Religie Ultima oră
Candele, flori și morminte. Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr, la marginea gropii
Candele, flori și morminte. Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr, la marginea gropii
03/11/2019 ⋅ 0 comentarii

Un gând de duminică. Ce gânduri, doruri și suspine vor fi auzit, oare, păsările, în zborul lor către Înaltul Cerului, ieri și astăzi? 

Fost-au, așadar, Moșii de toamnă. Cum noi am făcut parte dintre cei care ieri nu au reușit a ajunge cu candele la morminte, astăzi, după Liturghie, primii pași au fost făcuți spre locurile de veci ale ”moșilor” noștri. La cele din Arad, cu candele și flori, iar la cele din alte colțuri de țară, cu-n gând și-o rugăciune. 

Un cimitir cât o mare de flori și dor. Așa se înfățișa astăzi cimitirul Eternitatea de la UTA. N-aveai cum să treci nepăsător, la fel cum nu puteai să nu îți arunci ochii spre toate cele scrijelite pe cruci… Nume, gânduri, ani și vieți de oameni adăpostite în atât de frumos grijite morminte! 

La poartă, câțiva ”Lazări”. Coborâți parcă din Evanghelia ce tocmai o auzisem la biserică, dădeau răspunsuri la nerostite întrebări și făceau ca prin întâlnirea sau singurătatea mâinilor întinse, prăpastiile indiferenței să dispară sau să se adâncească. Acolo… la marginea gropii. 

Pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr

”Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Şi, în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie! Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că tu ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, iar Lazăr, asemenea, pe cele rele; şi acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi, peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca aceia care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi. Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe proroci; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraame, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de proroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morţi...” (Luca 16, 19-31). 

Duminică, 3 noiembrie 2019. A doua zi după Sâmbăta morților. Candele, flori, sfinte învățăminte, la capăt de pline de flori și grijite morminte...

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.