Ce bucurie ne este a primi acest dar al aflării primei zile a unui Nou An! Și cu atât mai mare plinirea bucuriei cu cât bunul început al lui 2023 a fost pus prin participarea la Liturghia Arhierească săvârșită de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Veche din Arad.
Pe primul rând al primei file din Calendarul bisericesc ne sunt scrise cu roșu, spre bună atenționare, prăznuirea Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului și pomenirea Sfântului Vasile cel Mare și a mamei sale Emilia.
Este, așadar, o zi în care, avându-i ca modele luminoase pe Sfântul Vasile cel Mare și pe mama sa Emilia, suntem chemați să dăm bun sens timpului nostru. Nimic întâmplător în așezarea înaintea sufletelor și a minții noastre icoana unei familii care a dat Bisericii nu mai puțin de opt Sfinți: cinci frați împreună cu părinții și bunica lor. Nimic întâmplător, ca în acest bun început la care suntem chemați, să îl avem spre pomenire, dintre acei cinci frați sfinți, pe Sfântul care, deși cu o sănătate șubredă, a străbătut veacurile prin felul în care s-a implicat în viața Bisericii și ajutorarea semenilor.
Despre acest timp, timpul nostru, avea să spună Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, la finalul Sfintei Liturghii Arhierești, că este „un timp al așteptării, al sfințirii și al mântuirii”.
„La mulți ani tuturor celor care purtați numele Sfântului Ierarh Vasile și a mamei sale, Sfânta Emilia. La mulți ani nouă, tuturor, pentru că toți suntem în Biserica Domnului Iisus Hristos și purtăm numele lui de creștini, suntem botezați în numele Lui și, iată, creștem și ne desăvârșim așteptând mântuirea noastră și viața veacului ce va să vină.
Timpul acesta este un timp al așteptării. Pentru că așteptăm Praznicul Învierii, așteptăm Praznicul Nașterii Domnului, așteptăm zilele noastre de naștere, așteptăm încă un an să vină în viața noastră, iar așteptarea aceasta se prelungește până către plecarea din lumea aceasta.
Este un timp al așteptării pe care ne îndeamnă Mântuitorul să îl sfințim cu faptele noastre și cu Harul Lui, să creștem și să ne desăvârșim așa după cum El, ne mărturisește Sfântul Evanghelist Luca, sporea și creștea cu înțelepciunea ca om. De aceea, Dumnezeu ne cheamă să sporim și noi cu înțelepciunea, să conștientizăm cât de importanți suntem noi, cât de importantă este lumea în care trăim, ce ierarhie a valorilor trebuie să avem în viețile noastre și cum trebuie să desăvârșim timpul acesta pe pământ.
Este un timp al așteptării, dar și un timp al sfințirii, un timp al mântuirii.
Să ne învrednicească Dumnezeu ca timpul pe care îl parcurgem de la un an la altul, de la o săptămână la alta, de la o zi la alta, să fie un timp în care ne bucurăm de viață, de darurile lui Dumnezeu, în familie și comunitate.
Ne bucurăm de faptul că în biserică ne întâlnim de multe ori și petrecem împreună timp pe care Dumnezeu ni-l dăruiește și pe care noi în folosim cu multă dragoste și eficiență spre folosul nostru duhovnicesc.
Să fiți sănătoși, să aveți un an bun, să cultivăm împreună viețile noastre cu fapte bune, cu multă dragoste față de aproapele, cu înțelegere și cu frățietate. La mulți și binecuvântați ani!”, a spus Preasfinția Sa.
1 ianuarie 2023, Liturghie Arhierească la Catedrala Veche, prăznuirea Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului și pomenirea Sfântului Vasile cel Mare și a mamei sale Emilia, un timp dăruit de Dumnezeu spre sfințire și mântuire.
Un timp care pe noi, arădenii, ne duce cu un pas mai aproape de un important eveniment al cetății: canonizarea Părintelui martir al temnițelor comuniste Ilarion V. Felea. Un Părinte care, chiar și de la distanța câtorva decenii, ne îndeamnă, dintre coperțile uneia dintre cărțile sale, la înnoire duhovnicească nu mâine, nu poimâine ci astăzi, căci doar cu „astăzi” dobândim veșnicia.
„În Noaptea Anului nou este obiceiul ca la miezul nopții, când se îngroapă anul vechiu, să se stingă un minut lămpile și prin întunerec să se arunce un văl negru peste anul trecut, apoi lămpile se aprind din nou ca prin lumină să intrăm în curgerea anului nou. Să se întâmple acelaș lucru și în sufletul nostru: Să aruncăm un văl negru peste viața omului celui vechiu. Să piară omul cel vechiu și să se nască în noi omul cel nou, omul plin de har și de adevăr... să moară firea cea rea și duh nou să vieze întru noi. Frate dragă, trezește-te, reculege-te! Astăzi!... Astăzi începe viața ta cea nouă. Astăzi este calendarul lui Dumnezeu. Cu „astăzi” dobândești veșnicia!”, spunea Părintele martir Ilarion V. Felea, într-una dintre predicile sale de Anul Nou.
La mulți ani, cu pace, voioșie, înnoire, mântuire, deplină sănătate și bună frățietate!
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.