Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a participat astăzi, 28 aprilie, la hramul Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Drobeta Turnu Severin.
Având în împreună-slujire un sobor de 9 Ierarhi, preoți și diaconi, Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin a fost înveșmântată în haină de sărbătoare. Sărbătoare căreia credincioșii au răspuns cu multă bucurie, judecând după straiele populare atât de frumoase și chipurile luminoase.
Este Săptămâna Luminată. Și numai privind spre mândra și tânăra Catedrală a eparhiei mehedințene, ea povestește despre lumină în Lumina Învierii, în mijlocul poporului român. Vorbim despre acea lumină izvorâtă odată cu trecerea pragului de ieșire din regimul comunist, din 1989, când gândul bun al construirii ei a fost sădit în inima preotului severinean Constantin Inescu, fost deținut politic în lagărele comuniste. Un gând bun în jurul căruia s-au adunat mai mulți preoți, intelectuali și credincioși, care au fost de acord că cele patru biserici existente în acel moment într-un oraș cu 100.000 de locuitori erau prea puține, iar construirea unei catedrale era mai mult decât necesară. Un gând ieșit biruitor, întocmai Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, dus mai departe odată cu înfiinţarea Episcopiei Severinului şi Strehaiei şi a instalării Preasfinţitului Părinte Nicodim ca întâistătător al acestei Eparhii. O Catedrală cât o înviere, care în urmă cu 18 ani, în 25 aprilie, de duminica Femeilor Purtătoare de Mir, era martora slujbei Sfintei Liturghii în cadrul căreia Preasfinţitul Părinte Nicodim era întronizat ca Episcop al Severinului şi Strehaiei.
Astăzi, sobor de 9 Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, sub protia IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, s-au adunat în împreună-rugăciune la sărbătoarea comunității mehedințene.
În cuvântul de învățătură rostit, Arhiepiscopul Tomisului a vorbit despre Învierea Domnului ca temei al învierii noastre, despre Sfânta Biserică ”mama noastră, a tuturor” și despre arătările Mântuitorului Iisus Hristos după Învierea din morți, subliind faptul că ”El, Hristos, este prezent în fiecare biserică prin harul și lumina Sa”.
Cu mult senin în privire și bucurie în suflet, Preasfințitul Părinte Nicodim a mulțumit ierarhilor și clericilor prezenți la Sfânta Liturghie Arhierească, precum și tuturor dreptmăritorilor creștini, care au ales ca în această zi să fie parte a sărbătorii hramului Catedralei Episcopale și cinstirea Ocrotitorului spiritual al orașului, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.
Că Sfântul Ocrotitor le este la loc de mare cinste, a stat ca dovadă frumoasa procesiune cu icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe de la Catedrala Episcopală la Centrul Eparhial.
28 aprilie 2022, Sărbătoare în Drobeta Turnu Severin, în Săptămâna Luminată, Sobor de 9 Ierarhi: IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, PS Luchian, Episcop al Ungariei și administrator al Episcopiei Ortodoxe Sârbe a Timișoarei, PS Lucian, Episcopul Caransebeșului, PS Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, PS Visarion, Episcopul Tulcii, PS Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, PS Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, PS Paisie Lugojanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, și PS Emilian Crișanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Aradului, cărora mulțime de credincioși le-au ieșit întru întâmpinare, în straie de sărbătoare.
HRISTOS A ÎNVIAT!
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.