Este Duminica Floriilor, Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, a 6-a din Postul Paștelui, premergătoare Duminicii celei mari a Învierii. 

O zi în care, cu mic cu mare, parte dintre credincioșii arădeni au mers la Mănăstirea Gai din Arad, acolo unde Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. 

Întreaga imagine a Mănăstirii Gai, cu tot verdele care o îmbrățișa din orice unghi ai fi privit-o, florile, pomii, seninul cerului și chiar vântul care a vrut musai a-și face simțită prezența mai mult decât în alte zile, maicile, copiii și tinerii de toate vârstele vesteau sărbătoarea și descopereau Ierusalimul în care urma să pășim. Căci, a spus Preasfinția Sa astăzi că ”Intrarea noastră în biserică este ca o intrare în Ierusalim, în care trăim anticipat bucuria luminii Împărăției lui Dumnezeu”. 

La intrarea în biserica mănăstirii, de-o parte și de cealaltă, mese cu ramuri de salcie sfințite. În pridvorul aceleiași biserici, rânduri de credincioși care așteptau să se spovedească. Poate mai mulți ca altădată. Așa, cu sălcuțele în mâini, cumva toți deveneau una, chiar în fața noastră. Poate pentru că și gândul era tot în același cânt adunat: ”Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului”. 

Frumoasa întâmpinare a Ierarhului, binecuvântările cu răbdare și timp dăruite celor prezenți de la începutul slujbei aveau să prefigureze tihna Sfintei Liturghii Arhierești care urma să înceapă. Însă nu înainte ca Preasfințitul Părinte Emilian să așeze la sufletele și mai ales în mintea celor prezenți un îndemn de conștientizare a importantului moment pe care aveam cu toții să îl trăim și anume acela de a încerca să aprofundăm prin Sfânta Liturghie întâlnirea noastră cu Mântuitorul Iisus Hristos, tocmai pentru ca „această întâlnire să fie cu folos, iar bucuria praznicului de astăzi să aducă mai mult har și binecuvântare de la Dumnezeu”.

 Cântarea lină de la strană, coronițele de salcie așezate la străni, pe pernițe, alături de genunchii plecați, sau purtate în mâini, pașii purtați într-un număr foarte mare spre Lingurița Euharistică, împreuna-rugăciune, toate au așezat zilei o liniște aparte. Acea liniște din care fiecare în parte și toți împreună să putem culege puterea ca, în Vinerea Mare, împreună cu Simon Cireneanul, să Îl ajutăm să poarte Crucea spre Golgota pentru ca mai apoi să ne putem părtăși de Lumina Învierii. 

Cuvântul Ierarhului

„Astăzi suntem în Ierusalim. Acel Ierusalim în care s-au petrecut multe fapte pentru mântuirea neamului omenesc, fapte săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos pentru mântuirea noastră: Pătimirile Sale, Răstignirea pe Cruce, Moartea și Învierea Sa. Și chiar dacă fizic nu suntem în Ierusalimul din Țara Sfântă, suntem în Ierusalimul-Biserică, așa după cum înțelegem din tâlcuirea teologică a sfințirii unei biserici și mai ales după sfințirea acesteia că ne aflăm în fața Sfântului Mormânt din Sfântul Altar. 

Despre Intrarea Domnului în Ierusalim au scris toți cei patru Sfinți Evangheliști: Matei, Marcu, Luca și Ioan. Însă Biserica a ales ca astăzi să se citească textul de la Ioan 12, 1-18 pentru că pe lângă relatarea Intrării în Ierusalim ni se mai vorbește și despre prezența Mântuitorului Iisus Hristos în casa lui Lazăr pe care îl înviase din morți la patru zile de la moartea sa. Iar în această casă, surorile lui Lazăr, Maria și Marta, L-au primit cu multă recunoștință. Maria I-a uns picioarele cu mir de alabastru, fapt ce l-a nemulțumit pe Iuda, ”Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari și să-i fi dat săracilor?” (Ioan 12,5), care de altfel Îl și părăsește pe Mântuitorul și merge să se învoiască cu cărturarii pentru a-L vinde.

Învierea lui Lazăr a produs multă curiozitate din partea tuturor celor care auziseră de această minune. Și se sfătuiau arhiereii  să Îl omoare atât pe Mântuitorul cât și pe Lazăr. Se formaseră două grupări: cei care credeau în Hristos și cei care nu credeau, cei care îl respectau și Îl iubeau pentru minunile pe care le săvărșise și cei care Îl urau și Îl invidiau. 

Iisus, șezând pe asin, intră în Ierusalim, iar oamenii „au luat ramuri de finic şi au ieşit întru întâmpinarea Lui şi strigau: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!” (Ioan 12,13). 

Praznicul de astăzi scoate în evidență învierea lui Lazăr, învierea cea de obște,  ne spune că oamenii nu mor, noi nu murim, și mai prefigurează  suferințele, patimile, moartea și Învierea Domnului. 

Ierusalimul pământesc, în care a intrat Domnul Hristos să pătimească, să moară și să învieze, ne invită să intrăm în Ierusalimul cel ceresc după o pregătire temeinică pe pământ. Intrarea noastră în biserică este ca o intrare în Ierusalim, în care trăim anticipat bucuria luminii Împărăției lui Dumnezeu. Să facem din viața noastră o cetate a păcii și înțelegerii, a comuniunii și dragostei față de Dumnezeu și oameni.

Marea bucurie și binecuvântare a Ortodoxiei este că sărbătorile/praznicele nu sunt doar zile comemorative, ci ne fac an de an contemporani cu Hristos. Hristos este în mijlocul nostru și vrea să intre împreună cu noi în Ierusalim. 

La mulți ani celor care purtați nume de flori, dar și tuturor celor care sunt prin fapte flori ale Bisericii. De astăzi începe Săptămâna Patimilor. Începe un alt timp pe care Dumnezeu ni-l dăruiește și-l sfințește împreună cu noi”, a spus Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul.

17 aprilie, Duminica Floriilor, Mănăstirea Gai, Liturghie Arhierească, un timp cu și pentru Dumnezeu, în cuprinsul căruia credincioșii arădeni au fost pelerini la Ierusalim. Iar în timpul acestui pelerinaj, împreună cu Ierarhul au plecat genunchii inimii și au înălțat o rugăciune prin care au cerut de la Hristos Domnul să reverse harul păcii Sale în lumea tulburată de război și de ură.

„Stinge, Doamne, neînțelegerile și învrăjbirea dintre oameni și revarsă în inimile tuturor smerenia, pacea și bunătatea. Liniștește pe cei războinici și le dăruiește înelepciune. Dăruiește ajutor celor suferinzi, ocrotire celor refugiați sau pribegi și mângâiere celor înstrăinați sau întristați, iar nouă tuturor dăruiește-ne voința și puterea de a ajuta cu toată inima pe semenii noștri care suferă din pricina războiului....”