Frumoasă este Ortodoxia! În vreme de bucurie, în vreme de liniște și în vreme de încercare.
Nu de mult, în primul popas duhovnicesc din Postul Paștelui, în Duminica Ortodoxiei, clericii și credincioșii din întreaga țară au organizat frumoase procesiuni cu Sfintele Icoane, vorbind discret și în duh de bucurie despre inegalabila frumusețe a Ortodoxiei. Acele Icoane, ferestre către Dumnezeu, în fața cărora ne așezăm cu încredere și cele mai tainice gânduri, trăiri și rugăciuni.
Astăzi, în al șaselea popas duhovnicesc pe Calea spre Înviere, în Dumincia Floriilor, prin purtarea de grijă a Ierarhilor arădeni, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, s-a organizat o procesiune cu Moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur și Icoane din Catedrala Arhiepiscopală din Arad, pentru ajutor și întărire în lupta cu pandemia de coronavirus.
Într-o cutremurătoare imagine, la orele amiezii, imediat după Sfânta Liturghie, Icoanele și Moaștele au plecat în cercetarea credincioșilor aflați în încercare... Icoane ale Maicii Domnului și Moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur ” luminătorul a toată lumea, stâlpul și întărirea Bisericii, tămăduitorul bolnavilor, apărătorul și binefăcătorul celor necăjiți...”.
Au cercetat spitalele arădene și au înconjurat cu rugăciune mare parte din spațiul arădean binecuvântându-l întru întărire și însănătoșire.
Dumnezeu să ne ajute tuturor!
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.