Național Din Arad Religie Ultima oră
(FOTO) Duminica Sfintei Maria Egipteanca în Parohia Nădlac: Liturghie Arhierească și pomenirea Părintelui Ştefan Păcurar, la 1 an de la trecerea la cele veșnice
(FOTO) Duminica Sfintei Maria Egipteanca în Parohia Nădlac: Liturghie Arhierească și pomenirea Părintelui Ştefan Păcurar, la 1 an de la trecerea la cele veșnice
10/04/2022 ⋅ 0 comentarii

O nouă dimineață, o nouă zi, un nou timp îngăduit nouă spre a așeza încă o cărămidă pe calea spre Înviere. Este Duminica Sfintei Maria Egipteanca, a 5-a din Postul Paștelui, iar Liturghia Arhierească de astăzi a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în biserica ocrotită de Sfântul Ierarh Nicolae, de aproape două secole, la Nădlac.

Și tot acolo, la Nădlac, s-a săvârșit și pomenirea la trecerea unui an de la mutarea la cele veșnice a Părintelui Ștefan Păcurar, fiu al locului și slujitor al Sfântului Altar din localitate vreme de mai bine de patru decenii. 

Pe o vreme nu foarte prietenoasă, cu puține grade în termometru, dar cu multă bucurie în suflete, credincioșii din Parohia Nădlac au ieșit de la primele ore ale dimineții întru întâmpinarea Ierarhului. 

Că ziua avea să fie una cu bine, aveau să ne prevestească mai întâi gândul că mergeam spre o biserică sfințită, în urmă cu mai bine de un secol de către vrednicul de pomenire Episcop Ioan Mețianu, iar mai apoi semnul de Bun-venit așezat chiar la intrarea în oraș prin chipul Troiței pe care Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a sfințit-o în Anul Centenarului Marii Uniri. 

Iar dintre cei care obișnuiți a citi cele de noi lăsate în paginile virtuale de Glasul Cetății, puteți lesne înțelege firele nevăzute cu care această bună prevestire a zilei se lega încă de dinainte de ajungerea la destinație: figurile marcante de al căror nume se leagă înfăptuirea Marii Unii, Regele Ferdinand și Regina Maria, nu lipsesc din paginile noastre, iar ultimele evenimente din cetate legate de Episcopul Ioan Mețianu, le-am prezentat cu bucurie la vremea respectivă. Vorbim, desigur, de comemorarea la 106 ani de la trecerea la cele veșnice în cadrul programului Bicentenarului Teologiei Arădene și înființarea în Cetatea Aradului a unei Școli care îi poartă numele și care își va deschide porțile în această toamnă. 

Cu toate acestea în minte și suflet, drumul până la Nădlac a fost cum nu se poate mai ușor. Iar liniștea, bucuria împreunei-rugăciuni într-o biserică dincolo de ale cărei uși am trecut astăzi pentru prima dată, Liturghia Arhierească, pomenirea părintelui Ștefan Păcurar, chipurile urmașilor celor care în 1918 au parcurs pentru noi toți drumul de la Nădlac la Alba Iulia, toate adăpostite sub revărsarea bogăției duhovnicești a Duminicii Sfintei Maria Egipteanca au făcut dovada unui timp petrecut cu folos, un timp cu și pentru oameni, cu și pentru Dumnezeu. 

Cuvântul Ierarhului


În cuvântul de învățătură rostit astăzi, în Duminica a 5-a din Post, Preasfinția Sa și-a arătat bucuria de a fi în mijlocul credincioșilor din Nădlac, pentru săvârșirea Sfintei Liturghii și a slujbei de pomenire pentru părintele Ștefan Păcurar, dar și pentru a marca împlinirea a 200 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii din localitate. 

„La 200 de ani pe la punerea pietrei de temelie a acestei biserici, după generații de credincioși care s-au străduit să păstreze și să înfrumusețeze acest lăcaș de închinare, astăzi suntem noi aici pentru a mulțumi lui Dumnezeu pentru toate binefacerile”, a spus Ierarhul.

În continuarea cuvântului așezat la sufletele credincioșilor, Preasfinția Sa a vorbit despre însemnătatea acestei Duminici, insistând asupra celor cinci imagini sau icoane la care putem reflecta, în urma luării aminte la Evanghelia zilei. 

„Suntem în Duminica a 5-a din Postul Paștelui, cea închinată Sfintei Maria Egipteanca. Observăm cum de la începutul acestui post, fiecare Duminică ne-a propus câte o temă pe care Sfânta Biserică ne-a așezat-o înainte: credința, în Duminica Ortodoxiei; rugăciunea, în Duminica Sfântului Grigorie Palama; jertfa, în Duminica Sfintei Cruci; asceza, în Duminica Sfântului Ioan Scărarul, care ne îndeamnă să urcăm pe scara virtuților prin asceză. Iar această a cincea Duminică este Duminica Pocăinței, pentru că atât Maria Egipteanca, cât și femeia păcătoasă din Evanghelia citită ne propun pocăința ca mijloc de dobândire a vieții veșnice.

Cele două fragmente din Evanghelia de astăzi (Marcu10 și Luca 7) ne propun la rândul lor 5 imagini, 5 icoane la care trebuie să reflectăm: 

-Vestirea sau anunțarea Pătimirilor Mântuitorului Iisus Hristos, căci ei se aflau pe ultimul drum al Mântuitorului spre Cetatea Ierusalimului;

-Convorbirea Mântuitorului Iisus Hristos cu doi dintre ucenicii Săi, doi frați, Iacov și Ioan, care I-au cerut ca ei să șadă întâi, de-a dreapta și de-a stânga, când va intra în Împărăția Sa. Pe aceștia, Mântuitorul i-a vindecat de mândrie și slavă deșartă;

-Discuția Mântuitorului cu ceilalți ucenici, afară de Iacov și Ioan, care începuseră să cârtească împotriva celor doi. Luându-i deoparte, Mântuitorul îi vindecă de invidie și mânie;

-A patra icoană este aceea a femeii păcătoase. Mântuitorul intrase în casa unui păcătos, Simon Leprosul, iar acolo, o femeie păcătoasă a uns picioarele Mântuitorului cu mir de alabastru. Și a apreciat Mântuitorul dragostea ei jertfelnică, comparând-o cu Simon care, deși era gazdă, nu făcuse un astfel de gest;

-A cincea icoană este aceea a Sfintei Maria Egipteanca, din a cărei viață învățăm ce este pocăința. Căci aceasta, după o viață imorală, decăzută, ajunge să ceară iertare și făgăduiește că se va pocăi. Și au urmat 47 de ani de pocăință, asceză, rugăciune, în pustia Iordanului.

Avem, așadar, cinci icoane ale zilei de astăzi care au în comun slujirea lui Dumnezeu.

Mântuitorul își anunță pătimirile Sale, pentru păcatele noastre, ale tuturor, după care le spune ucenicilor care își doreau să fie în slava Împărăției Sale că „cel care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru”. Comportamentul nostru, al tuturor, trebuie să fie unul de buni creștini: salutându-i pe ceilalți, apreciindu-le munca, apreciindu-i ca oameni, fără a disprețui și mulțumindu-le pentru lucrul săvârșit. Tocmai de aceea, pe Iacov și Ioan îi vindecă Mântuitorul de slava deșartă și de mândrie, iar pe ceilalți de invidie și mânie. Pe Iacov, pe Ioan și pe ceilalți ucenici îi învață Mântuitorul că în Împărăția lui Dumnezeu nu se intră, așadar, prin relații, ci prin osteneală, jertfă, slujire, pocăință. Femeii păcătoase, Dumnezeu îi apreciază dăruirea și slujirea ei. Trebuie să Îl primim pe Dumnezeu în ființa noastră, să Îl păstrăm și să Îl mărturisim, așa după cum a făcut-o și Cuvioasa Maria Egipteanca, din a cărei viață învățăm că oricât de păcătoși am fi, oricât de multe păcate am fi făcut, Dumnezeu ne iartă dacă ne pocăim. Nu există înaintea lui Dumnezeu un păcat care să nu fie iertat. Avem în față această transformare spectaculoasă a Sfintei Maria Egipteanca, dintr-o femeie decăzută într-o persoană zugrăvită pe pereții bisericilor. Cum e posibil? Prin harul lui Dumnezeu și prin voința, pocăința și smerenia noastră. 

Întâlnirea noastră de astăzi cu Hristos, la Biserică, trebuie să ne transforme și pe noi. Și noi putem, într-o zi, să fim zugrăviți pe pereții bisericilor, ca modele pentru alții. Nu este decât un pas, nu este imposibil, cum nici pentru Maria Egipteanca nu a fost imposibil. Dumnezeu să ne ajute să înțelegem mesajul Lui, dar mai ales să îl punem în practică!”, a spus Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul


10 aprilie 2022, Liturghie Arhierească în Parohia ”Sfântul Nicolae” din Nădlac, o zi în care comunitatea s-a adunat spre împreună-rugăciune cu Ierarhul și pentru pomenirea fostului slujitor al acestui sfânt lăcaș, dar și a doamnei preotese Ana Păcurar, care l-a urmat în veșnicie la doar trei luni distanță. 

Toate în Duminica Sfintei Maria Egipteanca, o duminică ce ne-a vorbit despre pocăință, infinita dragoste a lui Dumnezeu față de noi și bucuria împreunei-rugăciuni, cu nădejdea că vom reuși să „înțelegem mesajul Lui Dumnezeu, dar mai ales să îl punem în practică”, după cum a spus Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul. 


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.