Emanuil Gojdu, unul dintre cei mai mari filantropi mireni din Patriarhia Română, a fost pomenit la 152 de ani de la trecerea la cele veșnice.
Slujba de pomenire a filantropului Emanuil Gojdu a avut loc la Sibiu și a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, în faţa statuii marelui filantrop din Parcul „ASTRA” din Sibiu.
„Ne-am împlinit astăzi o datorie sfântă faţă de cel mai mare filantrop al nostru, care şi-a dăruit toată dragostea lui şi tot ce a agonisit el în viaţa lui unei lucrări filantropice, culturale, spirituale, religioase, prin ceea ce a lăsat el ca moştenire, Fundaţia Gojdu. A rânduit Dumnezeu să se nască în 9 februarie şi să treacă la cele veşnice în 3 februarie. Iată că avem acum 152 de ani de la trecerea sa la cele veşnice şi 220 de ani de la naşterea sa. Datoria noastră este de a încerca de a recupera ce se mai poate recupera din moştenirea sa. Credem că, de acolo de unde este el, unde Dumnezeu i-a răsplătit toată dragostea sa, ne va ajuta, ne va călăuzi, în aşa fel să putem să continuăm lucrarea sa”, a spus Ierarhul, conform site-ului Mitropoliei.
Votat cel mai mare filantrop român mirean în cadrul Campaniei naţionale „10 mari filantropi”, iniţiată de Arhiepiscopia Sibiului în anul 2020, Emanuil Gojdu şi-a lăsat întreaga sa avere dobândită în timpul carierei sale de avocat, fundaţiei care îi poartă numele pentru a susţine tinerii români din Transilvania şi Ungaria cu burse de studii.
Detalii inedite de la înmormântarea lui Emanuil Gojdu au fost scoase la lumină recent de cercetătorul Maria Berenyi, autoarea "Istoriei Fundaţiei Gojdu".
Telegraful Român din 6 februarie 1870 menţiona că la "trăsura funebrală" erau prinşi 6 cai îmbrăcaţi în pânză neagră, iar "pe amândouă părţile haiduci, studenţi şi telegrafişti cu făclii aprinse".
"După ce fu lăsat trupul mortului în criptă, se ridica unul dintre dd. condolenţi pe una colină şi ţinu una cuvântare excelentă, foarte nimerită, prin care aminti meritele lui Gojdu, ca comite suprem şi membru al casei magnaţilor, apoi ca testatoriu; accentuând întru altele, ca: Pe Gojdu mulţi nu numai că l-au cunoscut, ba chiar l-au condamnat; mulţi au aruncat cu pietre asupra lui. (...) Aceştia rămân acum ruşinaţi şi trebuie să se închine cu pietate naintea mormântului celui sfânt, naintea faptei fără exemplu, naintea primului faptor pentru promovarea românismului etc. etc.", a arătat Mária Berényi, citând presa vremii, conform Agerpres.
Postarea Máriei Berényi de pe pagina de socializare se încheie cu un citat al lui Emanuil Gojdu: "Numai după moartea mea Românii vor vedea cine a fost Gozsdu!".
Foto: Mitropolia Ardealului
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.