Veteranul de război ION ZAHARIA a trecut la cele veșnice la 101 ani.
„Astăzi 04.10.2021, într-o frumoasă zi de toamnă autentic românească, încă unul dintre puținii veterani ai județului Argeș, respectiv comuna Bogați, a plecat într-o lungă călătorie spre cele sfinte dar să și se alăture Marii Oștiri a Veteranilor de Război care nu au precupețit nimic pentru patrie și popor.”, a anunțat Vicepreședintele ANVR-AMVVD Argeș, domnul Dan Arsenescu.
Născut la 12 februarie 1920, căpitanul în retragere Ion Zaharia veteran de război din comuna Bogaţi, județul Argeș avea o poveste demnă de o carte. Luat prizonier la Cotul Donului, de Armata Sovietică, el a petrecut peste trei ani într-un lagăr din Siberia. A fost unul dintre puţinii soldaţi români rămaşi în viaţă din comuna Bogati, care a luptat pe câmpurile de luptă din cel de-Al Doilea Război Mondial.
A luptat la Cotul Donului, Odessa şi Cehoslovacia, a fost rănit și ținut prizonier, însă toate acestea nu l-au învins şi a avut puterea să se întoarcă acasă după terminarea Războiului.
,,În lagărul din Siberia am stat, ce am stat și m-a băgat în comisia de eliberare de 8 ori în perioada când s-a format ,,Divizia Tudor Vladimirescu“. După multe controale medicale am fost eliberat și înrolat în respectiva divizie, am venit la Brașov după un drum de două săptămâni în bou-vagon fără apă sau mâncare, camarazii mei care mureau erau înpinși la ușa vagonului (la un moment dat din cauza foamei ne-am gândit să-i mâncăm), apoi am plecat în Ungaria, Cehoslovacia, Austria. Am luptat în Austria, timp în care s-a terminat războiul, acolo divizia a ieșit în refacere iar noi ne-am întors acasa cu căruțele timp de 4 zile și 4 nopți. De mâncat , mâncam doar noapte când venea foietonul cu mâncare.“, povestea distinsul veteran la ultima aniversare din 2021 când împlinise 101 ani.
Veteranii au fost cei care la chemarea țării au lăsat părinții, soțiile, frații și surorile în pragul casei și au răspuns DA pentru patrie.
Veteranii sunt pagini vii din istoria țării, unii dintre ei purtând pe corpul lor cicatrici rămase în urma gloanțelor și schijelor primite în luptele pentru eliberarea pământului strămoșesc.
Veteranul de război Zaharia Ion a fost întotdeauna exemplu viu de patriotism și dăruire în folosul națiunii.
„Pentru faptele sale de vitejie vom păstra vie memoria omului Ion Zaharia care prin sacrificii dureroase a contribuit la eliberarea teritoriului național, îndeplinindu-și misiunea nobilă de a apăra unitatea națională și integritatea teritorială a statului nostru. Din partea Asociației Naționale a Veteranilor de Război Argeș a participat președintele col.rtr. Alexandru Tînțarcu și vicepreședintele Asociației Naționale a Veteranilor de Război Argeș și al Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități Argeș, Dan Arsenescu. Alături de aceștia au fost prezenți primarul Ion Gîrleanu împreună cu administrația Primăriei Bogați. Condoleanțe familiei îndurerate și drum lin spre îngeri, nea Ioane! Nu te vom uita niciodată!”, a mai transmis domnul Dan Arsenescu.
Dumnezeu să ni-l odihnească în pace!
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.