Comitetul de Reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat, în unanimitate, Ordinul nr. 67/2026, noua metodologie privind comercializarea, facturarea, decontarea și alocarea valorică multi-loc pentru prosumatori. Ordinul pune în aplicare Legea nr. 160/2026 și înlocuiește integral Ordinul ANRE nr. 15/2022.
Noul cadru reglementar introduce o serie de schimbări menite să flexibilizeze modul în care prosumatorii își valorifică energia livrată în rețea, cu impact direct asupra facturilor și a fluxului de numerar.
Cea mai importantă modificare este trecerea la compensarea lunară a energiei livrate în rețea. Pentru energia livrată începând cu 26 iulie 2026 (data intrării în vigoare a Legii nr. 160/2026), compensarea se realizează lunar, inclusiv în cazul contractelor aflate deja în derulare. Până acum, decontarea se făcea la intervale de 24 de luni.
Cantitatea compensată reprezintă minimul dintre energia livrată în rețea și energia consumată din rețea la același loc de consum, în aceeași lună. Energia care depășește această cantitate constituie excedent.
O altă noutate majoră este introducerea mecanismului de alocare valorică multi-loc. Valoarea excedentului rămas după compensarea la locul de producere poate fi utilizată pentru plata facturilor de energie electrică aferente altor locuri de consum ale aceluiași prosumator, cu condiția ca acestea să fie în portofoliul aceluiași furnizor.
În plus, printr-o opțiune distinctă, persoanele fizice cu instalații de până la 27 kW pot direcționa aceste sume și către facturile de gaze naturale.
Pentru sumele acumulate în trecut și neutilizate, furnizorii au obligația să le plătească prosumatorilor în cel mult 40 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a ordinului. Prosumatorii vor primi o situație detaliată din care vor putea urmări soldul inițial, utilizările efectuate și sumele rămase.
Documentele de achiziție și decontare vor fi întocmite de furnizor, reducând obligațiile administrative ale prosumatorilor. De asemenea, citirea lunară a contoarelor devine obligatorie și va fi efectuată de operatorii de distribuție.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.