Părintele Dan Damaschin, paroh la biserica din curtea celei mai mari maternităţi din zona de est a ţării, Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie "Cuza Vodă" Iași, organizează încă o ediţie a Festivalului Inimii, pentru a ajuta peste 10.000 de copii nevoiași să meargă la școală. Festivalul Inimii se va desfășura în perioada 15-18 august.
"La acest festival ne propunem mai întâi de toate să adunăm cât mai multe daruri şi donaţii financiare pentru a pregăti pentru şcoală cei 10.233 de copii. Festivalul Inimo este festivalul familiei, copilăriei, festivalul vieţii şi al faptelor bune. Anul acesta la festivalul va fi organizat pe stadionul Universităţii de Ştiinţele Vieţii. În cele câteva zile sunt invitaţi cei mai apreciaţi artişti din România şi din Republica Moldova, dar şi oamenii dornici de a se bucura şi a face foarte bune. Printre formaţiile şi artiştii de renume care vor urca pe scena Festivalului Inimo sunt maestrul Nicolae Botgros şi orchestra Lăutarii, Filarmonica de Stat Moldova din Iaşi, Connect-R, Voltaj, Horia Brenciu, Ştefan Bănică. De asemenea, pe scenă vor urca Andreea Marin, Dan Negru şi Alex Dima", a spus Părintele Damaschin pentru Agerpres.
Accesul la fiecare spectacol sau concert se va face pe bază de donaţii. Banii vor fi cheltuiţi pentru a îmbrăca şi pentru a cumpăra ghiozdane şi rechizite pentru copiii care trebuie să meargă la şcoală.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.