Național Cultură Comunicate de Presă Ultima oră Externe
Douăzeci de ansambluri folclorice din şase ţări vor participa la Festivalul Internaţional "Serbările Transilvane"
Douăzeci de ansambluri folclorice din şase ţări vor participa la Festivalul Internaţional "Serbările Transilvane"
25/07/2024 ⋅ 0 comentarii

Douăzeci de ansambluri folclorice din şase ţări vor participa la ediţia 2024 a Festivalului Internaţional "Serbările Transilvane", care se va desfăşura în perioada 26 - 28 iulie, pe platoul Sălii Sporturilor ''Horia Demian'' din Cluj-Napoca.

Potrivit organizatorilor, vor lua parte la eveniment 20 de ansambluri folclorice din şase ţări - Cehia, Slovacia, Grecia, Macedonia, Moldova şi România.

Festivalul debutează vineri, la ora 17,00.

Ansamblurile clujene participante în festival sunt: Ansamblul de copii "Mugur de Dor", ansamblurile de dansuri maghiare "Zurbolo" şi "Bogancs", ansamblurile "Dor Transilvan" şi "Rapsodia Someşană" ale Companiei Transport Public din Cluj-Napoca, Ansamblul "Rapsodia Clujeană", Ansamblul Fiii Cămăraşului din Cămăraşu, Ansamblul "Jucu Someşan" din Jucu, Ansamblul studenţesc "Românaşul" şi Ansamblul "Şoimii Carpaţilor" din Floreşti, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

Invitat special al acestei ediţii este Ansamblul folcloric "Arcanul" al USV Suceava. Tot ca invitaţi speciali vor concerta în festival Radu Ciordaş, Călin Brăteanu şi Cornelia şi Lupu Rednic, alături de orchestra "Cununa Transilvană" a CJCPCT Cluj şi interpreţii Mariana Morcan, Iulia Bucur Roman, Andreea Ciupe şi Adrian Socaciu.

Festivalul este realizat în parteneriat cu Asociaţia "Produs de Cluj" şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj.

Proiectul este finanţat de Primăria şi Consiliul Local Cluj-Napoca.

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.