Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă, printr-un comunicat de presă, că salută implementarea, începând cu data de 15 iulie, a deciziei Regatului Thailandei de a include România, alături de alte state, pe lista statelor ai căror cetăţeni pot călători în această ţară fără a avea obligaţia obţinerii vizei de intrare pentru o durată de până la 60 de zile.
Astfel, începând cu această dată, cetăţenii români care călătoresc în Regatul Thailandei în scop de turism sau de afaceri pentru o durată de maximum 60 de zile vor fi exceptaţi de la obligaţia obţinerii unei vize de intrare.
Decizia autorităţilor thailandeze este rezultatul demersurilor susţinute ale MAE, inclusiv prin intermediul Ambasadei României la Bangkok, care au vizat facilitarea procesului de eliminare a vizelor pentru cetăţenii români care călătoresc în scop turistic în această ţară, se mai arată în comunicatul menţionat, citat de Agerpres.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.