Șahiștii arădeni Felix Ilinca și Filip Magold au urcat pe podium cu echipa României la Campionatul European de juniori pe echipe, desfășurat în Grecia.
Tricolorii s-au întors cu medalii de bronz la categoria combinată (băieți + fete U12 și U18), dar s-au obținut și cinci medalii individuale.
„Ne mândrim cu performanța lui Felix Ilinca şi Filip Magold. Felicitări pentru performanța remarcabilă și modul în care ne-ați reprezentat clubul în elita șahului european. Menționăm că atât Felix, cât și Filip au concurat cu jucători cu 2-3 ani mai mari și le-au ținut piept cu brio. Urmează seria de turnee Romania Grand Prix, etapele Brașov, Timișoara, Arad. Să le ținem pumnii tuturor jucătorilor noștri!”, a scris Alin Câmpeanu, președintele Șah Club Vados Arad, pe pagina de Facebook.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.