Național Ultima oră Externe
FRNPM: Echipele României au revenit acasă cu 13 medalii europene de la Campionatele din Lituania și Portugalia
FRNPM: Echipele României au revenit acasă cu 13 medalii europene de la Campionatele din Lituania și Portugalia
09/07/2024 ⋅ 0 comentarii

 Echipele României au revenit acasă cu 13 medalii europene de la competițiile din Lituania și Portugalia.

Sportivii din echipele României, care au participat săptămâna trecută la două competiții foarte importante – Campionatul European de înot pentru juniori de la Vilnius (Lituania) și Campionatul European de Biatlon, Triatlon și Laser Run de la Funchal (Portugalia), au revenit aseară în țară.

Ei au fost așteptați, potrivit reprezentanților FRNPM, cu flori, felicitări și calde îmbrățișări de către oficiali ai Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, ai cluburilor sportive, de către părinți, dar și prieteni.

Echipa României care a făcut istorie la Campionatul European de înot de la Vilnius nu a revenit în țară în întregime. O parte dintre sportivi și tehnicieni a zburat de la Vilnius la Belgrad, acolo unde îi așteaptă zilele următoare o nouă competiție: Concursul Țărilor Central Europene.

 În capitala Lituaniei, echipa țării noastre, care a avut un număr record de sportivi la start (24), a cucerit șapte medalii (4 de aur, 2 de argint și 1 de bronz) și a încheiat pe locul 4 în clasamentul pe națiunie.

Tot aseară, dar în formație completă, au sosit acasă sportivii prezenți săptămâna trecută la Campionatul European de Biatlon, Triatlon și Laser Run.

În îndepărtata insulă Madeira, echipa României de Biatlon, Triatlon și Laser Run a făcut, de asemenea, o impresie excelentă. La Funchal, sportivii români au urcat de șase ori pe podium, cucerind 2 medalii de aur, 1 de argint și 3 de bronz.


Foto: Facebook / FRNPM

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.