Prima sesiune a examenului de bacalaureat va continua marţi cu proba obligatorie a profilului - Matematică şi Istorie, în funcţie de profil, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Prima probă scrisă a bacalaureatului, cea la Limba şi literatura română, a avut loc luni.
Joi va fi proba la alegere a profilului şi specializării, unde se poate opta, în funcţie de filieră, profil şi specializare pentru una din cele 10 discipline: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare şi comunicare, Sociologie şi Psihologie.
Vineri, elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale vor susţine proba de Limba şi literatura maternă.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.