Maestrul Gogu Neagoe, una dintre personalităţile marcante ale artei şi culturii româneşti va face parte din juriul Concursului Naţional pentru copii 'Căluşul Românesc', ediţia a XXIV-a, se desfăşoară în perioada 3-7 iulie, la Slatina.
Consiliul judeţean Olt în colaborare cu Palatul Copiilor 'Adrian Băran', Slatina, în perioada 3-7 iulie2024organizează Concursul Naţional pentru copii 'Căluşul Românesc', ediţia a XXIV-a, unde, în cadrul festivităţii de deschidere oficială, se vor desfăşura atât acţiuni cultural-artistice (dans şi muzică), cât şi tradiţionalele dansuri de căluş.vor participa ansambluri din mai multe județe ale României: Olt, Călărași, Timisoara , Suceava, Botoșani, Constanța, Tulcea, Maramureș, Hunedoara, Dâmbovița și Argeș, dar și ansambluri din străinătate, respectiv Ansamblul folcloric de copii „Vizovjanek" din Vizovice – Cehia și Grupul „Vatra" al Școlii de dansuri tradiționale din Torino – Italia. Sunt așteptați să participe undeva la peste 2.000 de copii și tineri.
Prima manifestare se desfăşoară sub egida Consiliului Judeţean Olt, în organizarea Inspectoratului Şcolar Judeţean, a Centrului Judeţean de Cultură şi Artă Olt şi a Palatului Copiilor.
Maestrul Gogu Neagoe, una dintre personalităţile marcante ale artei şi culturii româneşti şi este Ambasador Cultural al Academiei Internaţionale 'Mihai Eminescu' şi a fost distins cu un înalt premiu la Gala premiilor de excelenţă '10 pentru Craiova', Gogu Neagoe a fost invitat să facă parte din juriul următoarelor evenimente culturale de marcă:
Festivalul Folcloric Internaţional 'Lina Chiralina'-Braila, desfăşurat în perioada 8-12 august 2023.
Ediţia a XLVIII-a a Festivalului Naţional de Muzică Populară şi Uşoară 'Corabia de Aur', care a avut loc între 20 şi 22 septembrie 2023 la Corabia
Festivalul Concursul Naţional al Copiilor 'Căluşul Românesc', care s-a desfăşurat în perioada 14 - 18 iunie 2023 la Slatina-Olt
Invitat de Onoare la Festivalul Internaţional de Folclor 'CĂLUŞUL ROMÂNESC', desfăşurat în Caracal-Olt, membrul de onoare la Festivalul de muzica internaţională 'Cerbul de Aur' în Piaţa Sfatului din Braşov în lunile Ediţia a IX-a 1996, august Ediţia a XIII-a 2003 ,septembrie Ediţia a XII-a 2002 , Festivalul naţional de muzică uşoară de la Mamaia in perioada 1998-2006.
În plus, Gogu Neagoe organizează salonul de caricaturi la Festivalul Naţional-Concurs de umor 'Oltenii & restu' lumii' Slatina, unde adună alături de el alţi artişti talentaţi şi împărtăşeşte pasiunea sa pentru artă cu publicul larg. Caricaturile artistului sunt expuse în Australia, SUA, Iran, Franţa, Italia, Germania, China, Japonia, Bulgaria, Belgia, Grecia.
În 2013, artistul a donat 4 lucrări pictate în valoare de 15.000 de euro, la un eveniment caritabil. Gogu Neagoe a iniţiat şi a coordonat concursul de creaţie plastică, 'Şcoala mea cea mai frumoasă', pentru elevii cu vârste între 6 şi 16 ani, din comunele şi satele judeţului Olt.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.