Echipa masculină de sabie a României, alcătuită din Matei Cîdu, Vlad Covaliu, Radu Nițu, Răzvan Ursachi, este în finala Campionatului European de scrimă pentru seniori de la Basel.
„România va lupta pentru aurul continental, calificându-se în finala probei masculine de sabie echipe, după o victorie extraordinară în fața Turciei, 45-44!
A fost un meci crâncen, în care tricolorii au condus, turcii au egalat la 36 și de acolo s-a mers cap la cap până la 44-44, atunci când Radu Nițu a reușit tușa care duce România în finală! Adversara din ultimul act va fi echipa Ungariei, care a învins Germania, cu 45-32.
Felicitări Matei Cîdu, Vlad Covaliu, Radu Nițu și Răzvan Ursachi! Felicitări antrenorului lotului național, Alin Badea! Succes în finală, băieți!”, a transmis Federația Română de Scrimă.
Foto: FRS
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.