Național Din Arad Ultima oră Externe
Emoție, seriozitate și determinare! 10 arădence au reprezentat România la Turneul European de Baschet Feminin Unificat Special Olympics
Emoție, seriozitate și determinare! 10 arădence au reprezentat România la Turneul European de Baschet Feminin Unificat Special Olympics
18/06/2024 ⋅ 0 comentarii

Baschet, Emoție, Seriozitate, Efort, Determinare, Incluziune, Prietenie... și lista ar putea continua, fără a exagera în vreun fel, când vorbim despre cele 10 arădence care au reprezentat România la Turneul European de Baschet Feminin Unificat Special Olympics , în perioada 5-9 iunie 2024, la Zrenjanin, Serbia. Cum la fel, deloc exagerat și deloc întâmplător am ales să le scriem cu litere mari. 

Delegația Special Olympics Romania (SOR) a fost formată din sportivele Bălaj Regina, Moise Maria, Dutca Denisa (de la Centrul Școlar Pentru Educație Incluzivă Arad), Tănațcu Olimpia, Ranca-Brie Rebeca (de la Liceul Special "Sfânta Maria" Arad), Oprea Mara (de la A C S Bravii Arad ) și partenerele Tiorean Alexia, Borșan Rebeca,  Ciubăncan Magda, Lup Alexandra (de la Colegiul Național "Elena Ghiba Birta" Arad). Fetele au fost antrenate de doamna profesor Olimpia Ancateu de la CNEGB Arad și de domnul profesor Honoriu Man de la CSEI Arad. Delegația SOR a fost condusă de domnul Albin Oprea de la ACS BRAVII Arad.

La Turneu au participat 8 echipe din 7 țări

„Suntem onorați că am fost invitați prin Special Olympics România și am putut participa la un asemenea eveniment organizat impecabil, în care cuvintele cheie au fost: baschet, incluziune, determinare, prietenie. La ceremonia de deschidere a Turneului, Delegația SOR a trăit cu emoție fiecare moment, s-a bucurat de participarea ministrului sportului și a altor oficialități din domeniul sportului și al baschetului din Serbia.”, au transmis reprezentanții A C S Bravii Arad.

Manifestările sportive au început cu etapa de calificări unde, în urma jocului, echipa SOR a fost distribuită în prima grupă valorică, grupă formată din echipe foarte valoroase. Provocarea cea mare a arădencelor început după această etapă. Meciurile au fost organizate după toate regulile meciului de baschet, au fost arbitrate și supravegheate foarte atent. 

Fetele au jucat 3 meciuri într-o zi și meciul de final în a doua zi. Eforturile comune ne-au arătat câtă determinare au sportivele și partenerele și cu câtă seriozitate abordează baschetul. Pasele, prinderile, aruncările, apărarea și faza ofensivă au fost realizate în echipă. Marcările la coș au dus la scoruri care ne-au plasat pe locul 5 în prima serie valorică. Echipa Special Olympics România a câștigat o medalie de care fetele sunt tare mândre. Este o medalie pentru care ele au muncit enorm, și-au depășit nivelul cu care au pornit la primele antrenamente de echipă și pentru aceste rezultate le mulțumim domnilor antrenori.”, au mai transmis cei de la A C S Bravii Arad.

Și au continuat, spunând: „Am admirat echipele de pe podium, de la care am avut ce învăța și vom avea ce aplica în antrenamentele viitoare. Suntem mândri și bucuroși pentru că am avut această șansă de a participa la Turneul European de Baschet Feminin Unificat. Mulțumim, Special Olympics Serbia, pentru toată organizarea de excepție. Mulțumim pentru invitație, sprijin și echipamente, Special Olympics România”.


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.