Național Din Arad Comunicate de Presă Ultima oră
Societatea Ornitologică Română şi ''Grupul Milvus'' vor începe Recensământul berzelor albe
Societatea Ornitologică Română şi ''Grupul Milvus'' vor începe Recensământul berzelor albe
11/06/2024 ⋅ 0 comentarii

Societatea Ornitologică Română (SOR) şi Asociaţia pentru Protecţia Păsărilor şi Naturii "Grupul Milvus", alături de alţi parteneri, vor organiza în perioada 15 iunie - 15 iulie Recensământul internaţional al berzelor albe.

Potrivit unui comunicat de presă al organizaţiei profesionale, transmis marţi Agerpres, 2024 va fi anul celui de-al optulea asemenea recensământ.

"Recensământul berzelor albe contribuie la îmbunătăţirea cunoştinţelor cu privire la efectivul cuibăritor al speciei în România, pentru ca pe termen lung să poată fi implementate măsuri eficiente de protecţie, cum ar fi instalarea de suporturi pentru cuiburi acolo unde este necesar, atât pentru protejarea păsărilor, cât şi a reţelei electrice, dar şi îmbunătăţirea practicilor agricole (sau păstrarea celor tradiţionale) pentru a opri degradarea habitatelor folosite de specie sau realizarea unor lucrări de refacere a acestor habitate", a declarat, în comunicatul citat, Cristian Domşa, coordonatorul recensământului din partea SOR.

Recensământul din acest an este coordonat de Uniunea pentru Conservarea Naturii şi Biodiversităţii (NABU) din Germania.

"Având datele colectate prin programul de monitorizare, am putut observa o scădere a populaţiei în multe zone de câmpie, de exemplu în Câmpia de Vest, iar în paralel o creştere a populaţiei în unele zone de deal de la poalele Carpaţilor. Aceste schimbări se datorează cel mai probabil practicilor agricole care devin tot mai intensive şi nefavorabile naturii în zona de şes, respectiv schimbărilor climatice. Monitorizarea populaţiei este foarte importantă pentru a înţelege ameninţările cu care se confruntă populaţia de berze", a subliniat Tamas Papp, director executiv al Asociaţiei "Grupul Milvus".

SOR şi "Grupul Milvus" monitorizează berzele albe începând din anul 1994, iar din 2017 colectarea datelor de către ornitologi profesionişti sau voluntari se realizează cu ajutorul aplicaţiei "Uite Barza!" sau "OpenBirdMaps".

În 2014, berzele albe au fost recenzate în 48 de ţări din Europa, Africa de Nord şi Asia. Datele recensământului internaţional anterior au fost colectate de către partenerii BirdLife International, ONG-uri, institute ştiinţifice şi voluntari.

Berzele albe sunt carismatice, cunoscute şi îndrăgite, iar specia a fost adesea folosită ca indicator pentru a evidenţia problemele de mediu, în special pierderea zonelor umede, modificările practicilor agricole, precum şi schimbările climatice. Tendinţele populaţiei mondiale de berze albe au fost urmărite prin numărători internaţionale regulate începând cu 1934, astfel că recensământul acestei specii este unul dintre cele mai vechi programe internaţionale de monitorizare a biodiversităţii.

Aceste păsări cuibăresc pe întreg teritoriul României, de la nivelul mării până la altitudinea maximă de 1.100 de metri.

Recensământul naţional al berzelor albe se desfăşoară în toate cele 3.186 de unităţi administrativ teritoriale (UAT, comune sau oraşe) din România. Spre deosebire de anii trecuţi, când înregistrarea cuiburilor de barză a fost realizată de către voluntarii SOR în drumurile lor ocazionale prin ţară, anul acesta va fi nevoie ca toate localităţile să fie străbătute sistematic, pentru a colecta date complete despre numărul de cuiburi ocupate şi puii din fiecare cuib.

"Invităm toţi iubitorii acestor minunate păsări să ia parte la acest recensământ şi să aleagă localităţile în care vor face recensământul prin înregistrarea în acest formular. Odată aleasă o unitate administrativ teritorială (comună, oraş), aceasta trebuie acoperită integral şi sistematic (toate localităţile trebuie verificate complet). După înregistrare, voluntarii vor fi contactaţi de una dintre organizaţiile partenere (în funcţie de opţiunea aleasă). Toţi voluntarii vor beneficia de instruire şi consultanţă pe toată durata desfăşurării recensământului şi... cei mai harnici, de premii", precizează SOR.

Societatea Ornitologică Română este una dintre cele mai active organizaţii independente de conservare a păsărilor din România, cu activitate de peste 30 de ani.

Asociaţia pentru Protecţia Păsărilor şi a Naturii "Grupul Milvus" a fost înfiinţată în 1991 şi, de atunci, se dedică conservării patrimoniului natural şi desfăşoară acţiuni de conservare şi monitorizare a speciilor periclitate, de cercetare aplicată, de conştientizare şi educaţie.


Foto: internet

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.