Pentru a marca împlinirea a 135 de ani de la moartea celui mai mare poet al românilor, Mihai Eminescu, Romfilatelia a realizat Albumul omagial „Eminescu 135” gândit să prezinte cititorilor o primă parte a cunoscutului poem „Epigonii”, nu cu pretenția de comentariu al creației ci cu un obiectiv anume: acela de a prezenta „poeții de suflet ai Luceafărului” cu biografii sumare și cu argumentarea motivației care l-au inspirat pe Eminescu să folosească metaforele care caracterizează cu romantism și lirism fiecare dintre cei
18 poeți amintiți în versurile primelor 11 strofe ale poemului Epigonii, mărci poștale emise în perioada 1960-2023.
Facsimilul manuscrisului cu primele 5 strofe ale poemului „Epigonii” și un carton filatelic de colecție, cu două mărci poștale și semnătura „poetului nepereche” imprimată în folio aur conferă albumului o valoare specială, un omagiu al creației și personalității lui Mihai Eminescu.
Panoul omagial Mihai Eminescu este conceput ca un ansamblu grafic în care sunt prezente imagini ale casei memoriale, ale unui portret statuar al poetului, vegheat de lumina simbolică a Luceafărului, iar alături de acestea sunt prezentate imaginile mărcilor poștale emise începând cu anul 1939 până la anul curent.
Cu un program intens, susținut de parteneri instituționali, prieteni, colaboratori, dornici să asculte și să împărtășească gânduri despre Mihai Eminescu, ne-am bucurat de întâlnirea avută cu Ion Tighineanu, președintele Academiei de Științe a Republicii Moldova.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.