Național Ultima oră
Ana Bogdan s-a calificat în turul al treilea la Roland Garros
Ana Bogdan s-a calificat în turul al treilea la Roland Garros
31/05/2024 ⋅ 0 comentarii

Ana Bogdan s-au calificat, joi seara, în runda a treia a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, după o victorie spectaculoasă în faţa rusoaicei Anastasia Pavliucenkova, cu 6-4, 6-4.

Ana Bogdan (31 ani, 64 WTA) s-a impus în faţa finalistei din 2021 după o oră şi 38 de minute.

Ana Bogdan a servit foarte bine în acest meci, în care Pavliucenkova (32 ani, 22 WTA) a fost superioară la capitolul winners (24-15), dar a făcut şi mai multe erori neforţate, 30-16.

Românca a început în forţă şi a condus cu 3-0 în primul set, a fost egalată (3-3, 4-4), însă a câştigat primul set cu 6-4, încheind cu break. Ana Bogdan a dominat şi actul secund, în care a avut 4-1 şi 5-2. Rusoaica a revenit şi a servit pentru a egala la 5-5, însă românca a tranşat disputa cu un break.

Pavliucenkova câştigase toate cele trei confruntări anterioare cu Ana Bogdan, fără ca românca să ia mai mult de două ghemuri pe set.

Ana Bogdan, care a egalat cel mai bun rezultat al său la Roland Garros (2021), şi-a asigurat un cec de 158.000 de euro şi 130 de puncte WTA, iar în turul al treilea o va înfrunta pe ucraineanca Elina Svitolina (29 ani, 19 WTA), victorioasă în faţa franţuzoaicei Diane Parry cu 6-4, 7-6 (7/3).

Sursa: Agerpres


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.