Național Ultima oră
El este Ștefan, este elev militar și Campion național la Kempo
El este Ștefan, este elev militar și Campion național la Kempo
28/05/2024 ⋅ 0 comentarii

El este Ștefan, este elev militar și Campion național la Kempo. Ștefan Viorel Scarlat este elev în clasa a IX-a la Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” de la Breaza, practică Kempo de la vârsta de 12 ani și este un exemplu de perseverență și determinare.

Chiar dacă nu mai are foarte mult timp la dispoziție pentru antrenamente, spun reprezentanții Colegiului de la Breaza, pe parcursul acestui an școlar a reușit să câștige premii și titluri importante: Locul al III-lea la Campionatul Național de Semi-Kempo; Locul al II-lea și titlul de vicecampion național la Campionatul Național de Grappling, proba grappling-gi; Locul al II-lea și titlul de vicecampion național la Campionatul Național de Semi-Kempo; Locul I și titlul de campion național la Campionatul Național de Full Kempo.

     „Parcursul meu pe plan sportiv este unul progresiv, ajungând, în final, să obțin titlul de campion național, după multă pregătire, stăruință și muncă grea. Nu a fost ușor să lupt împotriva unor adversari care vin din mediul civil și au mai multe posibilități să se antreneze. Am  reușit să găsesc o cale să mă antrenez de fiecare dată când am avut timp liber și am profitat de disciplina și stilul de viață sănătos oferite de acest colegiu și le-am aplicat și pe plan sportiv, unde culeg roadele muncii mele. Doresc să mulțumesc și pe această cale domnului sublocotenent Vasile Cinar pentru îndrumarea și sprijinul acordat”, a transmis Ștefan.


Foto: Grațiela Mihăescu


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.