Național Ultima oră
Alpinistul român Adrian Ahriţculesei a revenit în ţară după ce a cucerit Everestul (8.848 m)
Alpinistul român Adrian Ahriţculesei a revenit în ţară după ce a cucerit Everestul (8.848 m)
20/05/2024 ⋅ 0 comentarii

Alpinistul român Adrian Ahriţculesei a revenit luni, 20 mai, în ţară după ce, în urmă cu câteva zile a cucerit vârful Everest (8.848 m). 

"A fost o provocare pentru mine. Am fost norocos că la prima mea încercare şi prima mea vizită în Nepal am şi reuşit să ajung pe vârf. Sunt foarte fericit. Ce să zic, în spatele acestei reuşite, să ştiţi, sunt multe sacrificii, multe ore de antrenament, disciplină", a declarat, pentru Agerpres, alpinistul Adrian Ahrițculesei. 

El a relatat că ultima parte a ascensiunii pe Everest a durat aproape 12 ore, după două zile petrecute în tabăra 4, la 7.920 m altitudine, din cauza vremii nefavorabile. Locul este periculos din cauză că oxigenul din aer este redus.

"Ascensiunea am început-o din tabăra de bază, care se află la o altitudine de aproximativ 5.350 de metri. Bineînţeles, în prealabil făcusem două rotaţii de aclimatizare. Am dormit o noapte în tabăra 1, care se află la 6.100 de metri altitudine. Apoi am dormit o noapte în tabăra 2, care se află la 6.400 de metri altitudine, după care am rămas o noapte în tabăra 3, la 7.200 de metri altitudine. Apoi am urcat în tabăra 4. Planul era să ne odihnim câteva ore şi să pornim spre vârf, dar, din păcate, vremea s-a înrăutăţit. Am fost nevoiţi să dormim acolo - nu prea se face treaba asta, pentru că de acolo începe zona morţii - dead zone. A fost un vânt foarte, foarte puternic", a spus alpinistul.

Sentimentul trăit pe Acoperişul Lumii a fost unul "de împlinire".

"A fost un sentiment de împlinire. Am fost foarte fericit, deşi pe faţa mea în poză nu se vede, dar în sufletul meu era un sentiment de împlinire. Ţin încă o dată să-i mulţumesc lui Dumnezeu, că El m-a ajutat să ajung pe vârf, să cobor sănătos şi să ajung sănătos acasă", a spus alpinistul Adrian Ahriţculesei.

În vârstă de 40 de ani, absolvent al Facultăţii de educaţie fizică şi sport din Timişoara, Adrian Ahriţculesei lucrează ca optometrist la o firmă din Petroşani.

În luna ianuarie 2023, el a reuşit să cucerească vârful Mount Sidley (4.285 m), din Antarctica şi să finalizeze astfel "Circuitul celor 7 vulcani", devenind primul bărbat din România care îşi înscrie în palmares şi o asemenea performanţă.


Foto: Adrian Ahițculesei

Colaj Foto: Glasul Cetății

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.