Nava-școală „Mircea” a împlinit vineri, 17 mai, 85 de ani de când se află în serviciul Forțelor Navale Române.
Aniversarea velierului la bordul căruia s-au format de-a lungul anilor mii de cadre militare de marină, a fost sărbătorită în Portul Militar Constanța printr-o ceremonie militară și religioasă.
La eveniment au participat reprezentanți ai conducerii Ministerului Apărării Naționale, Statului Major al Apărării, Statului Major al Forțelor Navale, Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, comandanți ai altor structuri din Forțele Navale Române, dar și reprezentanți ai autorităților publice locale și foști membri ai echipajului Navei-școală „Mircea”.
În cadrul evenimentului, Regia Autonomă „Monetăria Statului” a lansat medalia aniversară «Nava-școală „Mircea” – 85 de ani de la intrarea în serviciul Forțelor Navale Române».
„Venerabila vârstă a velierului se datorează în primul rând membrilor echipajelor acestuia, care, din 1939 până astăzi, s-au îngrijit prin muncă, pasiune și dedicare ca „Mircea” să ducă mai departe onoarea și tradiția școlii românești de marină. În al doilea rând, velierul încă se mai află aici și datorită tuturor celor care, deși poate nu s-au pregătit pe puntea lui, au înțeles importanța unei astfel de nave și au contribuit la imaginea și prestigiul lui „Mircea””, au transmis reprezentanții Navei-Școală Mircea.
Foto: Cpt. Gabriel Chiriloiu / Miruna Oana Matei
Colaj foto: Glasul Cetății
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.