Național Ultima oră Externe
Munții Apuseni au ajuns în Topul european al destinațiilor pentru drumeții
Munții Apuseni au ajuns în Topul european al destinațiilor pentru drumeții
12/05/2024 ⋅ 0 comentarii

Munții Apuseni sunt recomandați drept unul dintre cele mai bune obiective cu trasee de drumeție pe distanțe lungi din Europa, potrivit unui material realizat de americanii de la CNN, ce include alte 13 trasee, potrivit adevărul.ro

"Munții neîmblânziți Apuseni din vestul României, parte a lanțului Carpatic, oferă o perspectivă asupra unei părți a Europei în care timpul încă se mișcă încet și viața este plină de tradiție. Făcând drumeții prin dealurile maiestuoase și pădurile aparent nesfârșite, puteți vedea șoimi peregrini care se învârt pe termale, în timp ce urmele lupilor și ale urșilor bruni europeni indică prezența unora dintre cele mai interesante creaturi de pe continent", arată jurnaliștii de CNN, în topul lor.

Alte 12 trasee sunt recomandate pentru drumeții de neuitat. Printre ele, traseul Hyssna, din vestul Suediei, recunoscut pentru frumusețea zonei, deschide lista recomandărilor CNN. Traseul circular, care include o drumeție de 40 de kilometri, trece prin păduri înalte de fagi și oferă posibilitatea de a face o baie răcoritoare în lacul Lilla Hålsjön, unde există un loc dedicat înotului. 


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.