Național Ultima oră
Irina Begu s-a calificat în turul al doilea la Roma (WTA)
Irina Begu s-a calificat în turul al doilea la Roma (WTA)
09/05/2024 ⋅ 0 comentarii

Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, joi, după ce a învins-o pe spaniola de origine slovacă Rebeka Masarova cu 5-7, 6-3, 6-4.

Meciul fusese întrerupt, miercuri seara, din cauza ploii, înaintea setului decisiv. Masarova (24 ani, 104 WTA) a câştigat primul set cu 7-5, după ce Begu a avut 5-2, ratând şi patru mingi de set. Begu (33 ani, 161 WTA) a revenit şi s-a impus cu 6-3 în actul secund.

În decisiv, Masarova a început mai bine şi a condus cu 3-1, dar Begu a reuşit să revină şi a egalat, 3-3, iar la 4-4 a izbutit un break capital, încheind conturile pe serviciul său, cu 6-4, după două ore şi 50 de minute de joc efectiv.

Masarova, venită din calificări, a comis 9 duble greşeli, în timp ce Begu a încheiat cu 4 aşi şi 5 duble greşeli, românca salvând 13 din cele 16 mingi de break ale adversarei.

Begu şi-a asigurat un cec de 16.965 de euro şi 35 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe kazaha Elena Rîbakina, numărul patru mondial. Irina a câştigat singura sa confruntare de până acum cu Rîbakina (24 ani), în 2017, în primul tur la Moscova, cu 6-1, 3-6, 6-3.

În programul de joi figurează alte trei românce, care vor evolua în turul secund.

Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 28, o va înfrunta pe cehoaica Brenda Fruhvirtova, Ana Bogdan va juca împotriva alte cehoaice, Marketa Vondrousova, a şasea favorită, iar Jaqueline Cristian, intrată pe tabloul principal ca ''lucky loser'', după retragerea cehoaicei Barbora Krejcikova, o va întâlni pe rusoaica Elina Avanesian.


Sursa: Agerpres

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.