Național Ultima oră Externe
Gemenii Stegaru s-au calificat la Campionatele Europene de Fudokan
Gemenii Stegaru s-au calificat la Campionatele Europene de Fudokan
09/04/2024 ⋅ 0 comentarii

 După un parcurs foarte bun la Campionatul Național de Karate Fudokan, desfășurat la Sfântu Gheorghe, în județul Covasna, gemenii Anamaria și Dragoș Stegaru au reușit să obțină noi performanțe pe tatami.

     Cu cele 11 medalii adăugate în palmares, Anamaria și Dragoș au devenit campioni naționali și, totodată, componenți ai lotului care va reprezenta România la Campionatul European de Fudokan. 7 medalii au fost de aur, 4 câștigate de Anamaria și 3 adjudecate de Dragoș.

     „Fiecare distincție are în spate o poveste, muncă, determinare, pasiune și foarte multă ambiție. Pentru ei antrenamentele realizate în timpul liber, alături de senseiul lor, reprezintă o călătorie către disciplină și perfecțiunea tehnicilor. Pasiunea pentru artele marțiale cu rigoarea se îmbină perfect pentru cei doi campioni, care urmează cu încredere drumul carierei militare și al sportului de performanță.”, au transmis reprezentanții Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza. 


Foto: Grațiela Mihăescu

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.