Național Comunicate de Presă Ultima oră Externe
Restricţii de circulaţie pentru camioane pe teritoriul Ungariei, cu ocazia sărbătorilor pascale catolice
Restricţii de circulaţie pentru camioane pe teritoriul Ungariei, cu ocazia sărbătorilor pascale catolice
29/03/2024 ⋅ 0 comentarii

Având în vedere că, la sfârşitul acestei săptămâni credincioşii catolici sărbătoresc Învierea Domnului, pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată, temporar, circulaţia autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone. Astfel, autorităţile de frontieră din Ungaria au comunicat că circulaţia pentru acest tip de vehicule se va derula după următorul program:

  • 29.03.2024, intervalul orar 07.00 - ora 23.00
  • 31.03.2024, ora 07.00 -ora 23.00
  • 01.04.2024,ora 07.00-23.00

În perioada menționată, șoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la finalizarea intervalului pentru care au fost stabilite restricţii de circulaţie pe drumurile publice din Ungaria.

La ridicarea restricţiilor, vor fi dispuse măsuri pentru folosirea la maxim a capacităţii punctelor de trecere a frontierei deschise pentru astfel de mijloace de transport, în limita configuraţiei acestora şi, în funcţie de trafic, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, astfel încât formalitățile de frontieră să se efectueze cu operativitate. 

Precizăm faptul că în intervalul orar menţionat, traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale.

De asemenea, au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă.

Poliţia de Frontieră Română va depune toate eforturile în vederea asigurării unui echilibru între securitatea cetăţenilor şi fluenţa traficului de călători. 

Recomandări:

Poliţia de Frontieră recomandă în toată această perioadă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de trecere a frontieră deschise tranzitului de mărfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.

În acest sens, Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat aplicaţia on-line si pentru autovehiculele de mare tonaj care este disponibilă pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.