”Ascultă 5 minute de muzică clasică”, în spații neconvenționale din întreaga țară, pe tot parcursul lunii martie.
Hipermarketuri, mall-uri, librării, muzee, sedii de firme: sunt spațiile neconvenționale unde marea muzică a tuturor timpurilor se va auzi în fiecare zi a lunii martie, în cadrul proiectului „Ascultă 5 minute de muzică clasică”, inițiat de Radio România Muzical și desfășurat fără întrerupere începând cu anul 2010.
Celebre lucrări muzicale devin parte a ambientului sonor propus de partenerii proiectului, toate, în interpretarea unor prestigioși interpreți români și străini, multe dintre ele, înregistrări recente din stagiunile Orchestrei Naționale Radio și a Orchestrei de Cameră Radio.
Proiectul „Ascultă 5 minute de muzică clasică” are o istorie neîntreruptă de 14 ani în spații neconvenționale din întreaga țară. Prima ediție a avut loc în octombrie 2010 și de atunci, pe parcursul lunilor martie și octombrie, în fiecare zi, publicul a avut șansa de a descoperi sau redescoperi marile opusuri ale muzicii clasice, în spații neașteptate, audiții întâmpinate pozitiv atât de clienții, cât și de angajații partenerilor proiectului. În cadrul aceluiași proiect, de-a lungul timpului au fost organizate și concerte cu muzicieni români, care s-au bucurat de un deosebit succes de public.
Mai multe informaţii despre această campanie, unde pot fi ascultate atât piesele propuse în spațiile neconvenționale, cât și cele propuse elevilor din școli, pot fi accesate AICI.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.