Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a săvârșit astăzi, la începutul Triodului, Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Hodoș-Bodrog din Arad, cea mai veche mănăstire ortodoxă din România cu viață monahală neîntreruptă.
Nu credem să fie om care să nu fi căzut, de-a lungul vieții, în cele mai mărunte sau în cele mai mari lucruri de înfăptuit, în capcana lui ”lasă că...” sau ”mai am timp”: mai am timp să repar, mai am timp să construiesc, mai am timp să mă... mântuiesc. Biserica vine astăzi, în Duminica Vameșului și a Fariseului, și ne propune începutul unui ”astăzi” de 10 săptămâni, pe care îl numim Perioada Triodului. Un astăzi în care ”toată ziua să mă lepăd de mine însumi ca nu cumva ținând la mine, să Te pierd pe Tine”, după cum frumos începe rugăciunea de dimineață a Părintelui Arsenie Boca. O rugăciune în care, de altfel, este invocată mila Celui ce în taină vine între noi, care umblăm împiedicându-ne prin întuneric, pentru a aprinde dragostea în inimile noastre, iar odată aprinsă dragostea, să ne întâlnim în Lumina Învierii mai buni, mai înțelepți, mai demni.
În dimineața acestei Duminici a 33-a după Rusalii, s-au deschis ușile pocăinței cu un prim pas pe calea celor patru popasuri duhovnicești spre Postul Paștelui: Duminica Vameșului și a Fariseului, Duminica Fiului risipitor, Duminica Infricoșătoarei Judecăți și Duminica Izgonirii lui Adam din Rai.
Răsfoind articolele publicate în ultimii patru ani pe Glasul Cetății, în Duminica Vameșului și a Fariseului, putem lesne înțelege ce presupune sau care este mesajul acestui prim popas spre Postul Mare, căci, ne spunea Preasfințitul Părinte Emilian în cuvintele de învățătură că întâlnirea cu Hristos în Lumina Învierii este o întâlnire care „trebuie pregătită nu oricum, ci prin rugăciune, spovedanie, fapte bune, milostenie și cu o atitutudine corespunzătoare, creștină, față de Biserică, față de lume și față de noi”; că „Rugăciunea trebuie să ne fie hrană pentru suflet”; că ”În fața lui Dumnezeu masca este foarte transparentă, pentru că El cunoaște viața, gândurile și intențiile noastre”; și mai ales că „Nu mergem la biserică să ne lăudăm, ca să judecăm, ca să ne comparăm cu ceilalți oameni, ci mergem la biserică pentru a ne ruga, a ne îndrepta, pentru a fi în comuniune intensă de iubire cu Dumnezeu și semenii.”
În Cuvântul de învățătură așezat la sufletele obștei monahale și a credincioșilor care astăzi au luat Calea Mănăstirii Hodoș-Bodrog, Preasfinția Sa a vorbit despre Pilda Vameșului și a Fariseului, îndemnând la o mai atentă cercetare interioară, pentru ca fiecare dintre noi să ne dăm seama cum ne situăm înaintea lui Dumnezeu
CUVÂNTUL IERARHULUI
„În Duminica Vameșului și a Fariseului ne gândim în mod deosebit la cuvintele vameșului pe care le rostim și noi adesea: ”Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”. Vedem în pilda de astăzi două persoane diferite, cu funcții și atribuții diferite, cu atitudini diferite față de Dumnezeu.
Biserica ne așează întotdeauna înainte, la începutul Perioadei Triodului, în pregătirea noastră pentru Postul Mare, această Evanghelie, pentru a cugeta mai mult la modul în care noi ne situăm înaintea lui Dumnezeu, cum ședem înaintea Lui, fie că suntem în biserică, acasă sau în lume. Avem atitudinea vameșului sau atitudinea fariseului? Atunci când suntem la rugăciune, cugetăm la păcatele noastre, cerând iertare pentru ele, sau ne gândim la ceilalți din jurul nostru pe care îi judecăm în funcție de cum îi catalogăm/privim noi? De aceea este important pentru fiecare dintre noi, cei care venim la Sfânta Liturghie și la Sfintele Slujbe, să gândim și să ne așezăm în acest făgaș al relației cu Dumnezeu, al comuniunii cu El, nejudecând cele ce sunt în jurul nostru.
Suntem noi drepți înaintea lui Dumnezeu? Suntem cu gândul la Dumnezeu sau îi privim pe cei din jur, îi judecăm și îi analizăm? Judecăm adesea și uităm să ne raportăm la Dumnezeu, uităm să privim spre noi: cât suntem de păcătoși, cât suntem de departe de legătura cu Dumnezeu, de starea de curăție. De aceea trebuie să fim atenți, mai ales cu gândurile noastre, cu inima noastră, cu interiorul nostru, pentru ca atunci când vorbim cu Dumnezeu să lăsăm toate deoparte, să fim într-o stare de rugăciune, de convorbire și de bucurie. Căci această deschidere către Dumnezeu, atentă și nejudecând pe ceilalți, aduce multă pace interioară și bucurie. Când vorbim cu Dumnezeu, să vorbim cu El!
Dumnezeu este iertător, milostiv, ne iubește, ne înțelege slăbiciunile și tocmai de aceea ne dă exemple, așa cum ne-a dat astăzi pe vameș și pe fariseu, ne învață ce să facem și ce să nu facem.
Să încercăm să nu facem ceea ce este rău, și fiecare gest, cuvânt, faptă să ne fie privind spre Înviere, pentru că aceasta este destinația noastră. Nu începutul sau sfârșitul Postului, ci Învierea.
Învierea să ne găsească bucuroși, luminoși, iertați, în iubire față de Dumnezeu și față de aproapele. Să plecăm de la această mănăstire mai îndreptați, așa cum a plecat vameșul, să plecăm mai curați, mai luminoși, mai bucuroși că suntem în viață, mai bucuroși că ne-am întâlnit în rugăciune și în mănăstire. Și atunci, gândul nostru, scopul nostru, pentru moment sunt împlinite.
Să dea Dumnezeu ca parcursul acestei Sfintei Liturghii și parcursul Perioadei Triodului să fie folositoare pentru noi, în acest urcuș, pe această cale pe care ne-o dorim cât mai liniștită pentru viața noastră, spre slava lui Dumnezeu și a noastră mântuire.”, a spus Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul.
La finalul Sfintei Liturghii, Protos. lect. univ. dr. Nicolae Tang, viețuitor al Mănăstirii Hodoș-Bodrog, a mulțumit Ierarhului arădean pentru popasul duhovnicesc, atât în mijlocul obștei cât și a zeloșilor credincioși ai acestei mănăstiri milenare, și pentru cuvântul ziditor de suflet, pentru ca astfel întăriți fiecare să poată parcurge Postul cel Mare.
Bucuria intrării în Perioada Triodului și a împreunei-rugăciuni cu Ierarhul a fost astăzi sporită și de împodobirea mănăstirii cu o raclă cu Moaștele celor 12 Sfinți Apostoli, „o raclă micuță, dar care condensează în ea o întreagă istorie a creștinățății”.
25 februarie 2024, Duminica Vameșului și a Fariseului, Începutul Triodului, Liturghie Arhierească la Mănăstirea Hodoș-Bodrog din Arad, cea mai veche mănăstire ortodoxă din România cu viață monahală neîntreruptă, binecuvântarea prezenței unei racle cu Moaștele celor 12 Sfinți Apostoli și un părintesc îndemn spre cercetare interioară, pentru ca fiecare dintre noi să ne dăm seama cum ne situăm înaintea lui Dumnezeu. Vameși sau Farisei?
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.