Național Ultima oră
Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, care fac parte din patrimoniul UNESCO, vor fi protejate şi conservate de consiliile judeţene
Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, care fac parte din patrimoniul UNESCO, vor fi protejate şi conservate de consiliile judeţene
20/03/2020 ⋅ 0 comentarii

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul pentru promulgarea legii prin care Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, care fac parte din Lista patrimoniului mondial UNESCO, vor fi administrate, protejate şi conservate de consiliile judeţene, informează Agerpres .

Legea privind regimul juridic al Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei care fac parte din Lista patrimoniului mondial UNESCO şi unele măsuri privind protejarea acestora prevede că, prin derogare de la prevederile Codului Silvic, terenurile din fondul forestier naţional pe amplasamentul cărora se află zona de sit (zona 1) a Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei şi zona de protecţie (zona 2) se scot definitiv din fondul forestier naţional, fără plată şi fără compensare.

"Judeţele pe teritoriul cărora se află monumentele istorice Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei şi care nu sunt înscrise în inventarul domeniului public naţional ori în inventarul domeniului public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor au obligaţia să preia, să inventarieze, să înscrie în domeniul public judeţean şi să asigure administrarea acestora. Consiliile judeţene au obligaţia să protejeze, să conserve şi să pună în valoare Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei aflate în administrare, inclusiv prin activităţi de publicitate şi desfăşurarea de activităţi de natură economică în ceea ce priveşte editarea şi valorificarea prin standuri proprii de material de popularizare în scopul cunoaşterii, educării, promovării şi cercetării monumentelor istorice", se mai arată în lege.

Conform actului normativ, consiliile judeţene au obligaţia să asigure paza monumentelor istorice, a zonei de protecţie a acestora, să stabilească mijloacele de protecţie şi să monitorizeze punerea în aplicare a lor, iar Ministerul Afacerilor Interne, prin intermediul Jandarmeriei Române, are obligaţia să asigure măsurile de ordine şi siguranţă publică.

 

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.