Mihai, un polițist din Dumbrăvița, s-a dovedit a fi omul potrivit la locul potrivit pentru a face diferența dintre moarte și viață pentru un bărbat care voia să se sinucidă.
„Mihai se afla în Postul de Poliție Dumbrăvița și audia mai multe persoane într-un dosar, când a fost sesizat că un bărbat vrea să-și ia viața.
Polițistul l-a sunat imediat pe bărbat și, după 40 de minute de discuții, a reușit să îl convingă pe acesta să îi spună unde se află.
La scurt timp, Mihai l-a găsit pe bărbatul căutat într-o pădure de lângă localitate și l-a determinat să renunțe la gestul său, ulterior fiind preluat de un echipaj medical. Acesta este unul dintre cele peste 2.400 de evenimente la care au intervenit ieri, 3 ianuarie, polițiștii, la solicitările cetățenilor.”, au scris reprezentanții Poliției Române pe pagina de facebook.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.