Național Ultima oră
Când a realizat că i se fac poze, Florin s-a înfășurat în steag și a privit spre aparatul foto, gândindu-se că, dacă va muri, măcar ai lui îl vor recunoaște
Când a realizat că i se fac poze, Florin s-a înfășurat în steag și a privit spre aparatul foto, gândindu-se că, dacă va muri, măcar ai lui îl vor recunoaște
23/12/2023 ⋅ 0 comentarii

Decembrie 1989, avea doar 14 ani. Când a realizat că i se fac poze, Florin s-a înfășurat în steag și a privit spre aparatul foto, gândindu-se că, dacă va muri, măcar ai lui îl vor recunoaște... 

Povestea unei fotografii de la Revoluția din 1989

Florin Vieru, adică „Gavroche“, avea 14 ani în 1989, era originar din Vaslui și locuia în comuna ilfoveană Dobroești. El era cel de-al nouălea copil al văduvei Vieru. În dimineaţa aceea scăpase de îndatorirea lui principală, aceea de a sta la coadă la pâine, şi bătea mingea în stradă cu tovarăşii săi de joacă. „Veneau oamenii din Bucureşti şi se adunau în faţa Primăriei din Dobroeşti. Au început să strige «Jos comunismul!». “Atunci ne-am lipit şi noi de ei şi am intrat în primărie unde am distrus tot ce era legat de comunism”, îşi aminteşte „Gavroche”.

Florin s-a urcat pe o cabină telefonică și a smuls un steag din balconul primăriei şi a ieșit la îndemnul prietenilor în şoseaua Pantelimon la ora 11. De acolo, au luat un camion care i-a lăsat la Intercontinental. Atunci a realizat tragedia care se petrecea în Capitală. După o noapte de groază în zona Pieţei Universităţii, a ajuns la Televiziune. Speriat fiind de morţii şi răniţii întâlniţi pe străzi, ar fi vrut să se întoarcă acasă, dar a fost dus mai departe de valul de oameni. Steagul luat de la primărie l-a purtat tot timpul cu el. Nici n-a băgat de seamă când a fost fotografiat prima dată de reporterii de la „Paris Match. Când a realizat că i se fac poze, Florin s-a înfășurat în steag și a privit în ochiul magic al aparatului foto, gândindu-se că, dacă va muri, măcar ai lui îl vor recunoaște…Florin, supranumit de aceeaşi publicaţie „Le Gavroche de Bucarest” a fost personajul cel mai cunoscut peste graniţele ţării, după Ceauşescu şi Nadia Comăneci. Dobroieştiul, locul unde trăia el cu familia, devenise în acele zile un adevărat pol al presei mondiale. Zeci de reporteri de televiziune asaltau poarta casei în căutarea mai multor informaţii. Mama lui, Elena, şi apoi, rând pe rând, surorile: Dănuţa, Sofica, Licuţa, Liliana, Zenovica, Mariana şi fraţii Ionel şi Viorel au fost intervievaţi şi fotografiaţi. Erau celebri! Chipul său a apărut pe calendare şi pliante care s-au vândut cu miile în acea perioadă în ţară. Continuarea, AICI

Astăzi, Florin Vieru are o familie frumoasă și o mică firmă de construcții potrivit gandul.ro.

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.