Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a avut marți, în ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Spiridon, o întâlnire de și cu suflet cu studenții, preoții și credincioșii arădeni, pentru a vorbi despre ,,Copilărie, tinerețe și bătrânețe în lumina Praznicului Nașterii Domnului”. De fapt acesta era și titlul Conferinței pe care reprezentanții ASCOR Arad au anunțat-o ca fiind prima organizată în acest Post al Nașterii Domnului.
Deși nu obișnuim a întârzia prea mult cu articolele după ce participăm la evenimente, de data aceasta am ales să lăsăm un pic la dospit liniștea, bucuria și Duhul bun al acestei întâlniri. Să ne bucurăm un pic de ele înainte de a le dărui celorlalți.
Tot vorbindu-se despre însingurarea din ce în ce mai mare a oamenilor, nefireasca îndepărtare a sufletelor și a inimilor în vremurile ce nouă ne e dat a le trăi, se obișnuiește a se spune că „pe potecile dintre vecini a crescut iarba”. Trist semn, poate, al neîncrederii tot mai mari pe care o avem unii în alții și al refugiului din viața reală pe rețele de socializare unde totul îi musai să fie dacă nu chiar cu moț, să fie măcar roz. Nu mai cerem lingurița de zahăr împrumut, dar postăm pe rețelele de socializare un borcan plin cu miere.
Duminica trecută, la Bisericuța de pe Eminescu, am suprins o imagine de taină dintre o bunicuță de 86 de ani și Preasfințitul Părinte Emilian. Preasfinția Sa îi oferise un buchet de flori, iar bunicuța noastră prinsese glas, destăinuindu-i din cele ale sale.
Ceea ce poza de duminică, de la Bisericuța de pe Eminescu, a surprins, conferința/întâlnirea de aseară a redezvăluit: Aplecarea sufletească a Ierarhului spre oameni.
Încă dintru ÎNCEPUT, Preasfințitul Părinte Emilian a spus preoților, studenților și credincioșilor prezenți că nu va fi o conferință în sensul obișnuit, ci o întâlnire de suflet, trimițând totodată un gând de recunoștință foștilor profesori de Teologie, ale căror chipuri străjuiau sala în care ne aflam, spunând că ei sunt adevărații conferențiari.
„În această seară nu vom avea o conferință propriu-zisă, ci este o întâlnire suflet, ca în familie. Uitându-mă la chipurile din tablourile de pe pereții acestei încăperi, pot spune că aceștia sunt marii conferențiari, care ne învață ce și cum să facem în viață pentru a dobândi Duhul Sfânt, cum să dobândim viața veșnică.”, a spus Preasfinția Sa.
În continuare, pornind de la titlul întâlnirii ,,Copilărie, tinerețe și bătrânețe în lumina Praznicului Nașterii Domnului”, Ierarhul a subliniat faptul îmbucurător că în sală erau prezenți tineri de toate vârstele și că tocmai „această tinerețe ne ajută să înțelegem mai bine copilăria și să ne pregătim zilele bătrâneții”.
Cu Sfânta Scriptură mână, ”izvor dătător de viață care ne inspiră parcurgem cu folos aceste etape ale vieții, raportându-ne la Dumnezeu și la înaintașii care grăiesc prin viața lor sfântă cum să slujim Biserica și pe Dumnezeu”, a vorbit despre creșterea de la naștere și până la bătrânețe în dobândirea Harului, dobândirea înțelepciunii, dobândirea lui Dumnezeu pentru ca El să trăiască prin noi, după cum grăitor spunea Sfântul Apostol Pavel: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos este Cel care trăiește în mine”.
Trecând în revistă cele trei etape ale vieții (copilăria, tinerețea și bătrânețea), Ierarhul le-a așezat în lumina Praznicului spre care de îndreptăm, vorbind despre anumite momente din COPILĂRIA Mântuitorului și mesajele lor de peste veacuri pentru fiecare dintre noi. De exemplu, cum din nașterea Pruncului Hristos în pelerinaj, în călătorie, putem învăța că nu suntem veșnici pe pământ; cum nașterea Sa într-o peșteră sărăcăcioasă ne poate duce cu gândul la lipsurile pe care și noi le-am avut în copilărie, și cum toate acestea au fost acoperite de dragostea părinților la fel cum copilăria Mântuitorului a fost luminată de prezența lui Dumnezeu-Tatăl, de dragostea Fecioarei Maria și de prezența ocrotitoare a bătrânului Iosif; cum Fuga în Egipt ne împărtășește învățătura că în viața aceasta ne urmăresc multe ispite și multe încercări, iar dacă Pruncul Hristos era urmărit pentru a fi omorât, noi suntem urmăriți de păcat pentru a fi omorâți sufletește și a nu mai fi în comuniune cu Dumnezeu.
Despre TINEREȚEA cunoscută a Mântuitorului, Preasfinția Sa a amintit că a început de la Iordan, când Dumnezeu-Tatăl i-a descoperit lui Ioan că Cel pe care Îl botează este Fiul Său, spunând că mesajul de atunci „Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția Cerurilor” este un mesaj plin de viață. „Tinerețea are acest entuziasm al vieții și este chiar înțeleasă ca viața însăși, iar Mântuitorul, prețuind pe copii și pe tineri, a spus pe de o parte ”Lăsați copiii să vină la Mine”, iar pe de altă parte a înviat mai mulți tineri, arătând astfel că prețuiește viața omului, că El este Izvorul Vieții, că viața este mai presus de moarte. Tocmai de aceea, în timpul acesta al vieții, al tinereții, este important să conștientizăm că nu suntem în competiție unii cu ceilalți și că viața este un dar al lui Dumnezeu pe care fiecare îl cultivă după puterile sale. Dumnezeu ne oferă multe daruri, dar noi răspundem cum putem: le înmulțim sau le diminuăm. Darurile de la Dumnezeu sunt gratuite. În această perioadă toți primim sau oferim daruri, și toate ar trebui să fie cu inima deschisă, dezinteresate, așa cum sunt darurile lui Dumnezeu care ne iubește pe toți la fel.”, a mai spus Ierarhul.
Despre cea de a treia etapă a vieții, binecuvântata BĂTRÂNEȚE, a menționat că ne duce cu gândul la Moș Crăciun, la Dumnezeu-Tatăl, la pletele albe ale celor care au trecut prin viața aceasta și au cules multe roade, multă lumină, mult Har și tocmai de aceea ne așteptăm ca ei să împărtășească nepoților și copiilor din această comoară a lor. Și ne aștepătm ca aceștia, copiii și nepoții, să îi iubească și să asculte de ei la fel cum Dumnezeu-Fiul cel tânăr S-a raportat la Dumnezeu-Tatăl. „Ne amintim de Rugăciunea din Ghetsimani, în care s-a rugat pentru ucenicii Săi, pentru lume și pentru Sine Însuși, și învățăm din aceasta că El a ascultat de Dumnezeu-Tatăl. Într-unul dintre colindele noastre, cântâm despre bătrânul Moș Crăciun, care nu este altcineva decât Dumnezeu-Tatăl cel plin de zile, care în fiecare zi, în fiecare clipă ne bate la ușile inimilor noastre pentru a-L primi și a-i accepta darurile.
Avem aceste trei etape în viețile noastre: copilăria, tinereța și bătrânețea pe care să le fructificăm, să creștem în Dumnezeu, să creștem în grădina Maicii Domnului cu aceste daruri pentru a fi de folos unii altora, a ne completa în această frumoasă coroană a vieții pe care Dumnezeu o păstrează și o împodobește cu darurile Sale.”, a adăugat Preasfințitul Părinte Emilian.
În cea de A DOUA PARTE a serii, Ierarhul i-a provocat pe cei din sală să își deschidă sufletele și din cele mai curate cotloane ale inimilor să ofere tuturor amintiri sau trăiri din copilărie sau tinerețe cu privire la Praznicul Nașterii Domnului.
Nu ne-a mirat deloc inițiativa, cu atât mai mult cu cât l-am văzut nu de puține ori aplecat cu grijă și deschidere spre dialog cu toți cei întâlniți pe calea Liturghiilor și Liturghiilor de după Liturghii, fie că era vorba de copii, bunici, suferinzi, medici, profesori, preoți sau oamenii care stau adesea în fața bisericilor implorând mila trecătorilor. Nu ne-a mirat și chiar am zâmbit la gândul că, poate nici de două sau trei săptămâni trecute, tocmai răsfoisem cartea „Între Cruce și Înviere: file din istoria recentă a monahismului românesc”, în care Preasfinția Sa a reunit o serie de convorbiri pe care le-a avut cu monahi și monahii de la Mănăstirile Sihăstria, Agapia, Văratec și Vorona referitoare la impactul și consecințele nefericitului Decret 410/1959 asupra vieții lor.
Astfel, rând pe rând, cu emoție, cu bucurie, cu entuziasm, cu lacrimi sau cu umor, Andri-Voicu Popa, membru ASCOR, doamna preoteasă Bianca Pele, profesoară la Școala Episcop Ioan Mețianu, Părintele Filip Albu, Pr. Decan Cristinel Ioja, Pr. Tiberiu Ardelean, doamna doctor Simona Dumitra, Pr. Vasile Pop, Pr. Protopop Flavius Petcuț, Pr. Gheorghe Gligor, doamna Viorica Șandor, profesor de Religie la Colegiul Național Moise Nicoară, Pr. Gosta Gabriel, Pr. Lucian Baba, o studentă la Stomatologie căreia nu i-am reținut numele (iertare!), precum și doamna preoteasă și Părintele Petru Ursulescu au fost cei care și-au deschis sufletele, făcând ca orice rețea de socializare să pălească în fața unei astfel de sărbători a inimilor. Una în care și Alexie, ”Prietenul Sfântului Ioan Botezătorul”, a fost prezent și ne-a încântat pe toți cu un minunat colind.
Spunea Preasfințitul Părinte Emilian, la început, că nu va fi o conferință, ci o întâlnire DE SUFLET.
Și CU SUFLET, aveam să adăugăm noi, la finalul unei seri în care cei prezenți parcă nu ar mai fi plecat, și am conștientizat că de fapt ceea ce tocmai se întâmplase bătătorise din nou potecile dintre vecini. Borcanul cu miere era chiar acolo, în realitatea vieții, în Aula Facultății de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea”, iar cel care pusese prima linguriță fusese chiar Ierarhul, pentru ca mai apoi, la invitația Sa, să fie adăugate multe altele prin destăinuirile de suflet pe care cei prezenți le-au făcut, fără teama de a fi judecați, fără a purta vreo mască, cu lacrimi în ochi sau zâmbete largi și ochi luminoși.
Dacă la începutul întâlnirii care mai de care ne zgribuleam de zor pentru că cineva uitase să dea drumul la căldură în aulă, gradele de acolo nefiind prea prietenoase, problema a dispărut de la sine... și nu pentru că s-ar fi încălzit prea mult caloriferele, ci pentru că atunci când inimile sunt deschise și călduroase problemele dispar ca prin minune, iar oamenii se așează blând „Cu Dumnezeu la masă”. Iar acolo unde este Dumnezeu... este bine, este lumină, este Duh bun și... este căldură.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.