Jandarmii brașoveni au pornit deja cu colindul, iar pentru a ajunge în casele a mai multor români au filmat un videoclip pe care l-au distribuit în mediul online.
Este vorba despre Corul Corona al Jandarmeriei Brașov, din care fac parte ofițeri, subofițeri și chiar comandantul unității.
Jandarmii fac repetiții și merg la colindat, în timpul lor liber. Potrivit stiri,tvr.ro, un videoclip a fost filmat în localitatea Vama Buzăului, într-un decor hibernal mirific, unde colindătorii au fost primiți de o gazdă care i-a răsplătit cu mere și cozonac, la fel ca în vechime.
Corul Jandarmeriei Brașov s-a înființat în urmă cu 7 ani și de atunci a scos două albume. Un al treilea va fi lansat în această lună și va conține colinde tradiționale românești.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.