Național Cultură Ultima oră
Casa Memorială ”George Enescu” de la Liveni a fost restaurată
Casa Memorială ”George Enescu” de la Liveni a fost restaurată
30/11/2023 ⋅ 0 comentarii

Casa Memorială "George Enescu" de la Liveni a fost refăcută, în cadrul unui proces de reabilitare şi restaurare.

Anunţul a fost făcut, marţi, de preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, zi în care a fost făcută și recepția lucrărilor realizate în cadrul proiectului transfrontalier "History and Music - values that bring us together".

Valoarea totală a proiectului este de 1,43 milioane de euro, iar partea care a revenit Muzeului Judeţean se ridică la peste 650.000 de euro. CJ Botoşani a asigurat o cofinanţare de 126.000 de euro.

„Casa Memorială 'George Enescu' din Liveni este o moştenire de nepreţuit. Prin implementarea acestui proiect transfrontalier am reuşit să readucem la viaţă casa 'mică cu pridvor de lemn vopsit, unde se uscau funiile de ceapă la soare', aşa cum şi-o amintea marele compozitor în memoriile sale. Am convingerea că acesta este modul cel mai potrivit pentru a-i onora memoria şi a-i cinsti marea creaţie”, a declarat preşedintele CJ Botoşani.

Prin proiectul "History and Music- values that bring us together" s-a restaurat zidăria, tâmplăria de lemn, atât cea interioară, cât şi cea exterioară, şi s-au refăcut pardoselile şi acoperişul. Lucrările au vizat şi curtea casei, unde s-au refăcut gardul, fântâna, aleile şi rigolele şi s-a realizat o scenă din piatră naturală pentru evenimente în aer liber.

Imobilul nu mai beneficiase de îmbunătăţiri din anii '90, însă atunci lucrările nu au fost de anvergură, ci doar reparaţii, a mai precizat sursa citată.


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.