Național Ultima oră Externe
România este între primele patru echipe din lume la Tenis de masă, la feminin și masculin
România este între primele patru echipe din lume la Tenis de masă, la feminin și masculin
27/11/2023 ⋅ 0 comentarii

Echipa masculină a României (locul 3 mondial) s-a calificat în semifinala Campionatului Mondial de Juniori 2023, în fața echipei din Taipei (locul 5 mondial).

În Slovenia, sportivii noștri au asigurat prima medalie delegației, iar calificarea printre primele patru echipe ale lumii a fost obținută cu devotament și cu măiestria fiecărui sportiv care a intrat la masa de joc, spun reprezentanții Federației Române de Tenis de Masă.

 Darius Movileanu, Eduard Ionescu și Andrei Istrate au adus fiecare câte un punct echipei, iar împreună au făcut pasul în semifinala contra Chinei (locul 1 mondial), programată azi, de la 20:00. 

România - Taipei 3-2, în sferturile de finală:

Darius Movileanu – Kao Cheng-Jui 1-3 (11-7, 9-11, 7-11, 6-11)

Eduard Ionescu – Wang Chen-You  3-1 (11-8, 11-9, 7-11, 11-9)

Andrei Istrate – Wang Kuann-cheng 3-0 (11-5, 12-10, 12-10)

Eduard Ionescu – Kao Cheng-Jui 0-3 (9-11, 8-11, 9-11)

Darius Movileanu - Wang Chen-You 3-1 (11-8, 5-11, 11-8, 11-5)

De asemenea, România este în primele patru echipe din lume și la feminin. 

Ioana Sîngeorzan, Elena Zaharia și Bianca Mei-Roșu au jucat pentru a fi în top la Campionatul Mondial de Juniori 2023, iar împreună au obținut calificarea în semifinala în care vor întâlni Japonia (locul 8 mondial), azi, de la 20:00. 

Așa cum s-a întâmplat și în concursul masculin, România a eliminat Taipei (locul 5 mondial) și de pe tabloul feminin, cu un nivel pe măsura momentului și cu o a doua parte a întâlnirii în care sportivele noastre au controlat total jocul. 

România - Taipei 3-2, în sferturile de finală:

Ioana Sîngeorzan – Liu Ru-Yun 1-3 (10-12, 8-11, 11-9, 9-11)

Elena Zaharia – Cheng Pusyuan 3-1 (11-8, 11-7, 6-11, 11-6)

Bianca Mei-Roșu – Chen Chi-Shiuan 0-3 (9-11, 10-12, 6-11)

Elena Zaharia - Liu Ru-Yun 3-1 (11-8, 11-6, 6-11, 12-10)

Ioana Sîngeorzan – Cheng Pusyuan 3-0 (11-6, 11-2, 11-6).


Foto: Federația Română de Tenis de Masă

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.