Național Din Arad Social Cultură Ultima oră
De ziua Regelui Mihai: Concert Regal caritabil, dedicat susţinerii tinerilor talentaţi, pe scena Ateneului Român
De ziua Regelui Mihai: Concert Regal caritabil, dedicat susţinerii tinerilor talentaţi, pe scena Ateneului Român
16/10/2023 ⋅ 0 comentarii

Concertul Regal organizat de Fundația Regală Margareta a României, unul dintre cele mai longevive și de succes evenimente de strângere de fonduri din România, revine la Ateneul Român, pe 25 octombrie, de ziua Regelui Mihai, cu ediția a 14-a.

Această impresionantă seară muzicală cu scop caritabil reunește muzicieni români de excepție, în susținerea tinerilor talentați ai țării, și are loc în prezența Familiei Regale a României.

În acest an, împreună pe scena Ateneului Român, la Concertul Regal caritabil, se vor afla tenorul loan Hotea și mezzosoprana Martiniana Antonie, într-un spectacol-eveniment cu scopul nobil al strângerii de fonduri pentru bursele Programului Național Tinere Talente. Alături de ei, Orchestra Română de Tineret, dirijată de Gabriel Bebeșelea.

Până în prezent, au fost acordate 410 burse tinerilor talentaţi, provenind din medii cu venituri reduse, iar cu sprijinul oferit de mentori şi prin promovarea susţinută aceştia au obţinut realizări remarcabile atât la nivel naţional, cât şi internaţional.

În rotonda Ateneului Român va fi deschisă, potrivit Agerpres, o expoziţie realizată de tinerii artişti vizuali, bursieri ai programului Tinere Talente, sub îndrumarea mentorului conf. univ. dr. Ion Anghel, în perioada taberei de creaţie interdisciplinară de la Balcic, din luna august a acestui an.

Concertul Regal are loc în mod tradiţional în data de 25 octombrie - ziua de naştere a Regelui Mihai I al României, fondator al Fundaţiei alături de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române.

Concertul Regal Caritabil va fi transmis live pe TVR Cultural şi la Radio România Muzical.


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.