Național Cultură Ultima oră Comunicate de Presă
Maestrul Dumitru Fărcaş, celebrat în cadrul festivalului care îi poartă numele
Maestrul Dumitru Fărcaş, celebrat în cadrul festivalului care îi poartă numele
10/10/2023 ⋅ 0 comentarii

Maestrul taragostist Dumitru Fărcaş va fi celebrat în cadrul festivalului care îi poartă numele, organizat în perioada 2-4 noiembrie, la Cluj-Napoca, de Fundația Dumitru Fărcaș. 

„În perioada 2-4 noiembrie, Fundaţia Dumitru Fărcaş vă invită să celebraţi zestrea inestimabilă pe care Maestrul Dumitru Fărcaş ne-a lăsat-o! Va fi un cadru emoţionant în care oameni de suflet, prieteni ai maestrului, alături de artişti de excepţie ai scenei naţionale şi internaţionale, vă vor purta într-un univers muzical de nepreţuit! Programul festivalului propune evenimente emoţionante: în 4 noiembrie, de la ora 18:00, Concert folcloric de gală cu Orchestra Naţională Lăutarii din Chişinău condusă de Maestrul Nicolae Botgros aflaţi pentru prima dată la Cluj-Napoca, alături de Angela Buciu, Florica Zaha, Veta Biriş, Matilda Pascal Cojocăriţa, şi mulţi alţii. Totodată, de la ora 21:00 sunteţi aşteptaţi şi la evenimentul Hori şi joc pe muzica unor tarafuri tradiţionale din Transilvania, Maramureş şi Banat, (Taraful lui Emiluţ de la Gherla, Fraţii Sicuţa din Botiza şi Taraful Fraţii Vincu, Banat) cărora li se vor alătura şi alţi instrumentişti şi tânăra generaţie de taragotişti. Oricine vrea să cânte e binevenit! Cele 2 evenimente vor avea loc sâmbătă, la Casa de Cultură a Studenţilor Dumitru Fărcaş din Cluj-Napoca, iar biletele sunt disponibile online bilete.ro/festivalul-dumitru-farcas/ , în magazinele Inmedio & RELAY, Vodafone, Germanos - Telekom, Oficiile Poşta Română, precum şi în Agenţia de bilete a Operei Naţionale Române Cluj-Napoca”, se arată într-un comunicatul organizatorilor.

Joi şi vineri, 2 şi 3 noiembrie, publicul este aşteptat la alte două evenimente de suflet, la care accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile.

„În 2 noiembrie, de la ora 18:00, va avea loc la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, vernisajul Dumitru Fărcaş - OMUL din spatele taragotului - o călătorie vizuală şi sonoră ce ne invită să descoperim multe detalii mai puţin ştiute despre taragot şi instrumentele de suflat tradiţionale în inima tradiţiilor româneşti. Alături de Călin Han, Toth Jozsef, dar şi mulţi alţi invitaţi ale căror nume le vom dezvălui curând, vom explora lumea maestrului Dumitru Fărcaş, descoperind povestea omului din spatele muzicii ce a atins sufletele a multor generaţii. Va fi o seară plină de amintiri, muzică şi comunitate, într-o atmosferă caldă şi primitoare, completată de o degustare de vin”,  se mai arată în comunicat.

În cadrul evenimentului va fi organizat şi un concert tribut dedicat marelui artist.

„Ziua a doua a festivalului ne aduce mai aproape de rădăcinile noastre culturale printr-un concert tribut emoţionant. În 3 noiembrie, de la ora 18:00, vă invităm la Casa de Cultura a Studenţilor Dumitru Fărcaş din Cluj-Napoca pentru a celebra muzica inegalabilei Maria Tănase şi a iubitului nostru maestru, Dumitru Fărcaş: Concertul tribut Maria Tănase şi Dumitru Fărcaş. Alături de invitaţii Irina Sarbu, Cristian Totpati, Orchestra New Hope - dirijor Simona Strungaru, Taraful Fraţilor Cazanoi, dar şi de actriţa Elena Ivanca, ne vom lăsa purtaţi de muzică, redescoperind frumuseţea şi profunzimea folclorului românesc. Fiecare notă muzicală va fi o punte între trecut şi prezent, între inimile noastre şi esenţa autentică a culturii noastre", se menţionează în comunicatul organizatorilor.

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.