Național Ultima oră Externe
Jandarmul Sorin Andrici, pe locul I la Ultramaratonul 24H Belgrad
Jandarmul Sorin Andrici, pe locul I la Ultramaratonul 24H Belgrad
25/09/2023 ⋅ 0 comentarii

Jandarmul român Sorin Andrici, cel care la începutul lunii iunie a înotat 24 de ore pentru un copil care avea nevoie de 40.000 de euro pentru o operație, a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la  Ultramaratonul 24H Belgrad.

La Ultramaratonul 24H Belgrad au participat concurenți din 13 țări și deși competiția s-a desfășurat în condiții nefavorabile, ziua fiind o căldură infernală, iar noaptea punându-i la încercare prin ploaie și vânt, Sorin Andrici a dovedit că are o rezistență fizică excelentă și o motivație puternică, depășindu-și recordul personal și obținând locul I.

„Chiar dacă au fost momente grele, nu m-am lăsat înfrânt! Sunt mândru că mi-am reprezentat țara, Jandarmeria Română și Jandarmeria Tulcea la această competiție sportivă din Serbia. A fost greu, dar curajul, motivația și dorința de a mă autodepăși m-au determinat să reușesc. Acum pot să spun că misiunea mea a fost îndeplinită cu succes!”, a spus jandarmul tulcean. 

Sorin Andrici s-a bucurat de sprijinul necondiționat al soției, care de fiecare dată este prezentă la toate competițiile pentru a-i fi alături, îndeplinind mai multe roluri: doctor, masseur, nutriționist, psiholog, etc.


Foto: Jandarmeria Română

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.