Peste 1.700 de alergători s-au înscris la Crosul Arenelor, un eveniment destinat amatorilor, desfășurat în această duminică.
Evenimentul nu promovează doar mişcarea şi sănătatea, ci susţine şi cauza Asociaţiei Magic, anunţă organizatorii. Participarea la acest eveniment contribuie la strângerea de fonduri pentru educaţia copiilor cu afecţiuni grave din România. Vladimir Drăghia şi Ana Maria Brânză sunt şi ei înscrişi la Crosul Arenelor, fiind ambasadori ai cauzei Asociaţiei Magic.
Cu un traseu de alergare de 10 kilometri, Crosul Arenelor a avut startul la Arcul de Triumf şi finişul la Arena Naţională, doar dus.
Potrivit organizatorilor, Crosul Arenelor are trei probe: proba de 10 kilometri, cea de ştafetă (2x5 km) si Family Run (2 km), cea din urmă desfăşurându-se pe inelul exterior al Arenei Naţionale. De asemenea, la acest eveniment s-au înscris şi 100 de persoane cu dizabilităţi în cadrul probei #beactive ce are ca scop incluziunea prin sport a persoanelor cu dizabilităţi, realizată cu sprijinul Agenţiei Naţionale pentru Sport.
Informaţii despre eveniment, la www.crosularenelor.ro.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.