Național Ultima oră
România își sărbătorește salvatorii. Astăzi este Ziua Pompierilor
România își sărbătorește salvatorii. Astăzi este Ziua Pompierilor
13/09/2023 ⋅ 0 comentarii

Ziua pompierilor este marcată în fiecare an la 13 septembrie, amintind de actul eroic al pompierilor militari, conduşi de locotenentul Pavel Zăgănescu în lupta din Dealul Spirii, împotriva trupelor otomane, pentru apărarea Revoluţiei de la 1848.

Spiritul revoluţionar care a cuprins Franţa la începutul anului 1848 a declanşat acţiuni similare în restul Europei, inclusiv în Principatele Române. În Ţara Românească, Revoluţia s-a declanşat în iunie 1848.

Pentru a înăbuşi Revoluţia, trei luni mai târziu, la 13 septembrie 1848, trupele otomane conduse de generalul Fuad Paşa au intrat în Bucureşti, potrivit volumului "Istoria României în Date" (2003). Cu o zi înainte, respectiv la 12 septembrie 1848, Locotenenţa Domnească dăduse ordin colonelului Radu Golescu, comandant al Regimentului 2 Infanterie şi şef al garnizoanei Capitalei, să deplaseze, în ziua următoare, subunităţile în Dealul Spirii, pentru a participa la primirea unei coloane otomane formate din aproape 6.000 de ostaşi, potrivit site-ului oficial www.isualba.ro, citat de Agerpres.

Tot la 13 septembrie, înainte de sosirea forţelor otomane, avusese loc înmânarea noilor drapele ale Regimentului 2 Infanterie, moment ce a influenţat moralul şi dăruirea ostaşilor români. Convinşi fiind de iminenţa unui conflict armat cu otomanii, ostaşii Companiei de Pompieri, comandaţi de căpitanul Pavel Zăgănescu, au insistat să se alăture şi ei trupelor la cazarma din Dealul Spirii.

În acea zi, a avut loc Bătălia din Dealul Spirii, ultima confruntare armată de pe teritoriul românesc între ostaşii Ţării Româneşti şi trupele otomane, conform site-ului isubif.ro. Compania de Pompieri Bucureşti, sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu, a purtat o luptă eroică, cu toate că otomanii erau de douăzeci de ori mai numeroşi. Bătălia a rămas în istorie sub denumirea de "baia de sânge de la Bucureşti", peste jumătate din efectivul companiei de pompieri căzând în luptă.

Lupta de la 13 septembrie 1848 a rămas, astfel, una dintre cele mai importante date din istoria armei pompierilor, continuând să fie celebrată ca Zi a pompierilor şi instituită ca atare prin Hotărârea de Guvern nr. 492/1997.

În amintirea actului eroic din Dealul Spirii, la 13 septembrie 1901 a fost dezvelit Monumentul Eroilor Pompieri din Bucureşti, realizat de sculptorul Wladimir Hegel, în faţa clădirii Arsenalului Armatei.

Deoarece în acest an, data de 13 septembrie are o dublă semnificație, prin sărbătorirea și a Zilei Informării Preventive, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, vor fi prezenți pe toată durata activităților festive, în cadrul cărora vor distribui materiale de informare preventivă conţinând reguli şi măsuri de prevenire a incendiilor la locuinţe şi gospodării, dar şi materiale referitoare la campaniile naţionale de educare şi informare publică derulate la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.