Național Cultură Ultima oră Externe
Florin Piersic, Maia Morgenstern și Cristian Măcelaru, printre personalităţile premiate de preşedintele Statului Israel
Florin Piersic, Maia Morgenstern și Cristian Măcelaru, printre personalităţile premiate de preşedintele Statului Israel
12/09/2023 ⋅ 0 comentarii

Actorul Florin Piersic, Actriţa Maia Morgenstern, managerul Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti, și dirijorul Cristian Măcelaru, directorul artistic al Festivalului Internaţional George Enescu, se numără printre personalităţile premiate în cadrul unei ceremonii desfăşurate, luni, la reşedinţa Ambasadorului Statului Israel în România.

Potrivit Agerpres, în semn de înaltă preţuire pentru contribuţia extraordinară la consolidarea relaţiilor culturale dintre România şi Israel, preşedintele Statului Israel, Isaac Herzog, le aduce un omagiu Maiei Morgenstern, ca şi lui Constantin Chiriac, Radu Mihăileanu, Cristian Măcelaru şi Florin Piersic, recunoscându-le meritele deosebite pentru activităţile culturale remarcabile desfăşurate de-a lungul carierei.

 Reuven Azar, ambasadorul Statului Israel în România, care a înmânat celor trei personalităţi artistice distincţiile semnate de către preşedintele Statului Israel, a afirmat, conform aceleiași surse, că evenimentul reprezintă o sărbătorire a relaţiilor culturale dintre Israel şi România.

La rândul său, maestrul Florin Piersic s-a declarat îndrăgostit de Israel şi a rememorat numeroasele turnee pe care le-a întreprins în Ţara Sfântă, iar actriţa Maia Morgenstern a calificat drept important evenimentul, în perioada în care comunitatea pe care o reprezintă se pregăteşte de Noul An Evreiesc (15, 16 septembrie).


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.