Joi, 31 august, în cadrul evenimentului „Ziua Limbii Române la Casa Artelor Dinu Lipatti”, publicul s-a putut bucura de Audiții din muzica lui Dimitrie Cantemir, de Conferința „Dimitrie Cantemir – O evocare contemporană”, susținută de Academician Georgeta Filitti și Proiecția filmului „Cantemir”(1973).
Ziua Limbii Române este marcată anual la data de 31 august, începând cu anul 2013 și celebrează una dintre cele mai mari comori ale Culturii noastre – Limba română. Casa Artelor Dinu Lipatti cinstește această zi importantă pentru cultura națională, an de an, încă din anul 2018, când a fost inaugurat Centrul Cultural dedicat promovării culturii clasice românești și universale, dar mai ales a personalității și creației marelui pianist și compozitor Dinu Lipatti, un mare iubitor al Artei și culturii românești.
Evenimentul cultural dedicat lui Dimitrie Cantemir a fost organizat cu ocazia împlinirii a 350 de ani de la naștere și 300 de la moartea sa. Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 – d. 21 august 1723) a fost un mare cărturar al umanismului românesc. Printre ocupațiile sale diverse s-au numărat cele de: enciclopedist, etnograf, filosof, istoric, lingvist, muzicolog, compozitor, instrumentist, pedagog. A fost membru al Academiei de Științe din Berlin. George Călinescu îl descria drept „un erudit de faimă europeană, voievod moldovean, academician berlinez, prinț moscovit, un Lorenzo de Medici al nostru.”
Muzician de profil larg, compozitor de vază, teoretician muzical erudit, interpret-virtuos la tanbur şi nei, pedagog talentat, Dimitrie Cantemir este mai bine cunoscut în această ipostază în ţările Orientului şi ale Occidentului, decât în ţara lui de origine. Aportul fundamental al lui Dimitrie Cantemir în cultura şi ştiinţa muzicală islamică rezidă, întâi de toate, în elaborarea unui vast tratat ştiinţific, care include peste 450 de piese instrumentale și un sistem special de notaţie muzicală. Astfel, în cadrul evenimentului publicul se va bucura de Audiții din compozițiile lui Dimitrie Cantemir, lucrări ce s-au bucurat de atenția unor mari interpreți si un interes din ce în ce mai mare din partea publicului.
Începând cu ora 19:00, în Salonul de muzică al Casei Lipatti a avut loc Conferința susținută de Acad. Georgeta Filitti – „Dimitrie Cantemir – O evocare contemporană”.
În perioada 1961-1998, Georgeta Filitti a lucrat ca editor și cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române. În 1983, a obținut Premiul „Nicolae Bălcescu” al Academiei Române pentru editarea Oratoriei lui Mihail Kogălniceanu. De-a lungul timpului, a fost consilier la Fundația Ion Ghica (1997-2004), bibliotecar și șef de serviciu la Biblioteca Metropolitană București (2004-2007) și cercetător la Institutul Național pentru Memoria Exilului Românesc (2007-2010). A publicat numeroase cărți, ediții critice, peste 400 de articole în reviste de specialitate din țară și străinătate. Georgeta Filitti a fost decorată de Regele Mihai I cu Crucea Casei Regale, în anul 2012 și de Președintele României Klaus Iohannis cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, în anul 2019.
Conferința evocatoarea dedicată lui Dimitrie Cantemir a fost urmată de proiecția filmului „Cantemir”(1973), în regia lui Gheorghe Vitanidis, după un scenariu de Mihnea Gheorghiu. În rolurile principale joacă actorii: Alexandru Repan, Iurie Darie, Ioana Bulcă și Irina Gărdescu. Este vorba despre un film istoric în care este reliefatăfigura cărturarului Domnitor, Dimitrie Cantemir.
Eroii se luptă pentru manuscrisul „Istoriei Imperiului Otoman" și a bijuteriilor sotiei Domnitorului.
Conceptul evenimentului „Ziua Limbii Române la Casa Artelor Dinu Lipatti” aparține pianistei și regizoarei Alice Barb, Directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti, instituție aflată în subordinea Primăriei Municipiului București.
Foto: Casa Artelor Dinu Lipatti
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.